Delegaţia FMI se întâlneşte cu oficialii de la Economie, pentru a discuta situaţia de la Oltchim

de M.Z.    |    13 Noi 2012   •   09:56
Delegaţia FMI se întâlneşte cu oficialii de la Economie, pentru a discuta situaţia de la Oltchim Foto: Agerpres

Oficialii Fondului Monetar Internaţional (FMI), în frunte cu şeful misiunii în România, Erik de Vrijer, se vor întâlni astăzi cu oficialii de la Ministerul Economiei, pentru a discuta despre evoluţiile şi perspectivele economice ale ţării noastre, precum şi despre situaţia de la Oltchim.

FMI cere închiderea combinatului chimic Oltchim, susţin mai multe surse apropiate reprezentanţilor Fondului. Cererea vine după ce încercarea de privatizare a combinatului a eşuat, iar acum Oltchim a ajuns o gaură neagră în economia statului. FMI susţine că nu este indicat ca România să investească 20 de milioane de euro în Oltchim, dacă această companie este în pierdere.

Peste 500 de angajaţi de la combinatul Oltchim protestează în stradă, marţi dimineaţă, pentru că nu şi-au mai primit salariile de două luni, iar şase lucrători au intrat în greva foamei.

Datoriile Oltchim sunt de peste 700 de milioane de euro, iar în acest moment combinatul funcţionează la 8% din capacitate.

Încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, care a câştigat licitaţia pentru pachetul de acţiuni deţinut de stat, nu a plătit suma de 45 milioane euro pentru titluri.

O echipă de experţi ai FMI, condusă de şeful misiunii Fondului în România, Erik de Vrijer, se află la Bucureşti în perioada 6-14 noiembrie, pentru discuţii cu autorităţile române despre evoluţiile economice recente, perspectivele economice, politica fiscală şi monetară şi reformele structurale.

Echipa FMI va fi însoţită de experţi de la Comisia Europeană şi Banca Mondială.




Alegeri 2020
Alegeri 2020
x close