Antena 3 CNN Economic Imobiliare Cartierele rezidenţiale sunt pustii, deşi preţurile locuinţelor s-au înjumătăţit

Cartierele rezidenţiale sunt pustii, deşi preţurile locuinţelor s-au înjumătăţit

Cartierele rezidenţiale sunt pustii, deşi preţurile locuinţelor s-au înjumătăţit
03 Sep 2010   •   22:16

În multe dintre cartierele rezidenţiale terminate bate vântul. La fel şi la târgurile imobiliare, deşi preţurile locuinţelor sunt şi la jumătate faţă de 2007 - 2008. Nu mai este cerere, iar românii nu mai vor să cumpere case, doar pe hârtie. Statisticile oficiale contrazic orice declaraţii cu tentă de marketing ale dezvoltatorilor.

?Este foarte posibil ca anumiţi dezvoltatori să spună că că s-a vândut în proporţie de x% şi de fapt să nu se fi vândut nimic. Nu vreau să-mi asum un asemenea risc şi vreau să văd concret locuinţa pe care dau banii respectivi?, spune o persoană care doreşte să-şi cumpere o locuinţă.

Cam aşa gândesc cei mai mulţi români. La târgurile de profil e mai multă linişte ca niciodată. Deşi, dezvoltatorii care au avut bani au finalizat sute de proiecte. Nu le-au vândut, însă.

?Din acest al doilea bloc am vândut doar 10% din apartamente?, spune Laura Miu, vânzător.

Nu e de mirare. Datele statistice arată că, în toată ţara, în primele şase luni au fost date în folosinţă aproape 19.000 de locuinţe, cu 5.000 mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cei mai fericiţi dezvoltatori au clienţi pentru 30, 40% din apartamente pentru că au scăzut preţurile.

?Anul trecut tranzacţionam 1500, 1600 de euro pe metrul pătrat. Anul acesta am scăzut la 700, 800, 1.100 de euro pe metrul pătrat?, a declarat Cătălin Grigore, dezvoltator imobiliar.

Alţi constructori iau ochii cumpărătorilor cu daruri pe patru roţi.

?Pentru primii aplicanţi se va oferi cadou o Dacia Sandero?, a spus Vlad Dumitru, director de vânzări.

Garsonierele pleacă de la 36.000 de euro. Cele mai ieftine apartamente cu două camere se vând cu 48.000 până la 65.000 euro. La trei camere, preţurile cele mai bune variază între 65.000 şi 78.000 de euro.

?Până în luna decembrie se întrevede o scădere a preţurilor la apartamentele cu două camere, trei, chiar şi la case cu cel puţin 5, 10%?, a precizat Paula Drăgan, analist imobiliar.

Cele mai multe apartamente nevândute sunt în nordul capitalei pentru că sunt şi cele mai scumpe.

Observator

 

×
Subiecte în articol: locuinte apartamente
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close