Antena 3 CNN Economic Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Despre credite și piața de capital

Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Despre credite și piața de capital

Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Despre credite și piața de capital
13 Apr 2019   •   14:18

Daniel Apostol a vorbit la „Jurnalul de Economie” despre credite și piața de capital. 

Nevoia de capital e de multe ori o necesitate care, dacă nu e tratată cu atenție, poate afecta o companie în mod iremediabil. 

Variante de finanțare în cazul în care băncile nu acordă credite atunci când ai nevoie

  • Te împrumuți de la investitori

-contactezi o Societate de Servicii de Investiții Financiare sau o Societate de administrare de Investiții
-aceste entități vor spune, după analiza proprie, că o soluție e aceea de a realiza un împrumut obligatar
-se emit obligațiuni pentru o perioadă de la 12 luni la 5-7 ani cu o anumită dobândă
-aceste obligațiuni vor fi listate la Bursa de Valori București
-operațiunea de listare va crește vizibilitatea societății
-aceste obligațiuni pot fi convertite în acțiuni

  • Majorarea capitalului social

-atragerea de investitori 
-investitorii interesați de companie vor deveni acționari
-scopul lor e de a primi dividendele pe care societatea le poate oferi sau de a așteapta dezvoltarea societății și a vinde la un moment dat acțiunile la un preț mai mare
-majorarea de capital social se realizează prin intermediul BVB-AERO

  • Vinderea investitorilor o parte din acțiuni

-ies la vânzare acțiuni pe care unul sau toți acționarii le dețin
-luăm în calcul varianta unei vânzări parțiale pentru  rpmââne acționarul majoritar care dezvoltă compania
-vânzare de acțiuni efectuată pe BVB acționarii vânzători vor obține sumele de bani ce vor capitaliza societatea în vederea dezvoltării

×
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close