Antena 3 CNN Economic Proiect de lege privind plafonarea dobânzilor la creditele de consum. Deputat PSD: ”Dobânzile excesive vor fi interzise prin lege!”

Proiect de lege privind plafonarea dobânzilor la creditele de consum. Deputat PSD: ”Dobânzile excesive vor fi interzise prin lege!”

Proiectul de lege privind plafonarea dobânzilor la creditele de consum a primit aviz favorabil în Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor, anunță deputatul PSD Gheorghe Şoldan.

Proiect de lege privind plafonarea dobânzilor la creditele de consum. Deputat PSD:  ”Dobânzile excesive vor fi interzise prin lege!”
Sursa foto: Agerpres
de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Mar 2022   •   15:05

Parlamentarul PSD scrie, într-un comunicat oficial, că alături de colegii senatori şi deputaţi din PSD a iniţiat un proiect de lege pentru a face dreptate oamenilor care sunt nevoiţi să apeleze la împrumuturi de la alte instituţii nebancare şi a institui o serie de reguli etice în legislaţia privind creditele şi datoriile.

„Am întâlnit cazuri când oameni aflaţi în mare nevoie s-au împrumutat şi au trebuit să plătească şi dobânzi de 2.000% (două mii la sută, aţi citit bine!). Dobânzile împovărătoare trebuie să rămână istorie!

Acest proiect prevede plafoane clare peste care dobânzile pentru creditele contractate de la IFN-uri nu vor putea fi depăşite. Vom proteja nu doar cetăţenii şi firmele nevoite să apeleze la împrumuturi, ci şi întreaga economie, care nu va fi nevoită să suporte costurile adiacente sau falimentul firmelor.

Senatul a adoptat această lege. Îi îndemn pe colegii din Camera Deputaţilor să susţină acest proiect în plen, să ajutăm oamenii cu ceea ce putem face noi: legi bune!”, a transmis Gheorghe Şoldan printr-un comunicat de presă.

 

×
Subiecte în articol: dobanzi PSD
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close