Antena 3 Economic România, pe primul loc în UE la numărul proprietarilor de case

România, pe primul loc în UE la numărul proprietarilor de case

de M.Z.    |    25 Ian 2015   •   10:19
România, pe primul loc în UE la numărul proprietarilor de case
Sursa foto: Foto: www.wookmark.com

Românilor nu le place să stea cu chirie. Scopul celor mai mulţi dintre ei e să-şi cumpere un apartament sau o garsonieră. Şi fac eforturi financiare pentru asta, de multe ori pe câteva zeci de ani. 

 
Aşa se face că, deşi avem cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, ne mândrim totuşi cu primul loc în ceea ce priveşte numărul de proprietari, după cum arată datele Eurostat. 
 
Circa 95,6% dintre români au reuşit să devină proprietari ai gospodăriilor lor, urcând ţara noastră pe primul loc din Uniunea Europeană. 
 
Din acest punct de vedere, România depăşeşte ţări mai dezvoltate, precum Germania, Franţa, Marea Britanie, Spania , Polonia sau Suedia, după cum indică cele mai recente date furnizate de biroul de statistică al Uniunii Europene, Eurostat. 
 
Şi asta, în ciuda faptului că românii, alături de bulgari, câştigă cele mai mici salarii medii nete lunare din Uniunea Europeană.
 
O situaţie similară este întâlnită şi în Lituania, Ungaria sau Slovacia. Şi în aceste ţări, oamenii preferă să fie proprietari, şi nu chiriaşi, deşi se numără printre angajaţii cu cele mai mici salarii din Uniunea Europeană. Un lituanian câştigă în medie 248 de euro pe lună, cu 74 de euro mai mult decât un român, un ungur 267 de euro şi un slovac 351 de euro.
 
În alte ţări din Uniune, cu cât venitul lunar este mai mare, cu atât este mai mică dorinţa de a deveni proprietar. Elveţienii, spre exemplu, sunt europenii care câştigă cel mai mare salariu mediu net, adică 2.615 euro pe lună, de 15 ori mai mult decât românii. Cu toate acestea, doar 44% dintre ei sunt proprietari. Aceasta este de altfel cea mai mică pondere înregistrată la nivel european.

×
Subiecte în articol: proprietari România Eurostat case

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close