Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Agricool Afacerea cu fructe pe care un român a pariat şi a câştigat. Un kilogram se vinde cu 25 de lei

Afacerea cu fructe pe care un român a pariat şi a câştigat. Un kilogram se vinde cu 25 de lei

Un român a investit într-o livadă cu fructe exotice gustoase, a riscat, dar a câştigat. În plus, fructele care cresc la noi curând vor ajunge pe rafturile magazinelor.

Afacerea cu fructe pe care un român a pariat şi a câştigat. Un kilogram se vinde cu 25 de lei
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Milena Niță    |    02 Sep 2023   •   10:59

Smochinele de Buzău s-au copt şi curând vor ajunge pe rafturile magazinelor. E o cultură pe care Valentin Badea a pariat şi a câştigat. 

10 tone se aşteaptă să culeagă anul acesta şi are planuri mari să dezvolte afacerea. 

Smochinii au condiţii prielnice în ţara noastră o dată cu schimbările climatice produse în ultimii ani.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Valentin Badea a plantat în urmă cu cinci ani primii smochini în livada din Buzău, iar acum se aşteaptă la o producţie de aproape 10 tone.

"Producţia e dublă faţă de anul trecut, iar pentru anul viitor estimez 20 de tone, cu siguranţă. E o producţie mulţumitoare pentru nişte pomi pe care i-am ţinut un pic din tăiere. Rezultatele sunt pe măsură şi sunt mulţumit de ele. 

Am ales smochinul pentru că nu sunt livezi de smochini în zonă, din ce ştiu e singura din Buzău, am ales pentru că e un pom iubitor de secetă şi care e ferit de secetă", spune Valentin Badea.

Pomicultorul nu a folosit niciodată substanţe chimice pentru tratarea pomilor şi acum intenționează să obțină și certificare bio pentru plantație.

"E un risc în orice. Eu cred că am câştigat, nu am pierdut, sunt mulţumit de rezultatul muncii, e o livadă apreciată de toţi vizitatorii care nu au văzut aşa ceva la noi în România, chiar dacă e o livadă mică. E pe vreo 9.000 de metri pătraţi, peste 600 de pomi", apreciază agricultorul.

Pentru a-și convinge clienții de calitatea fructelor, Valentin Badea este dispus să-și lase vizitatorii să mănânce pe saturate, în livadă, fără să plătească nimic.

"Sper să vină mai mulţi vizitatori la livadă, pentru că ei fac regulile, intră, mănâncă şi la sfârşit plătesc doar ce cumpără. 

Preţul e de 25 de lei pe kilogram, dar niciodată nu dau cu 25 de lei, pentru că eu pun în plus jumătate de kilogram, că sunt convins că pe drum ei mai mănâncă", povesteşte Valentin Badea.

Smochinele produse la Buzău vor putea fi găsite și în două lanțuri de magazine. Producătorul şi-a propus ca în perioada care urmează să vândă fructe pentru procesare mai multor fabrici din țară.

×
Subiecte în articol: Agricool afacere smochine Buzau
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close