Cojocăritul, un meșteșug transmis din generație în generație, a ajuns o îndeletnicire pe cale de dispariție. În județul Mureș, doar doi meșteri mai confecționează cojoace, căciuli și pieptare tradiționale. Unul dintre ei este Ioan Pascu, din Breaza, care lucrează pielea după tehnici învățate încă din copilărie. Povestea sa a fost prezentată în emisiunea „Agricool”, unde echipa a mers în atelierul său pentru a vedea cum iau naștere aceste piese unicat.
Ioan Pascu este singurul cojocar din Breaza și a învățat meseria de la tatăl său și de la meșterii din generațiile anterioare. El prelucrează pieile pe care le primește de la ciobani, iar din mâinile sale ies cojoace și pieptare decorate cu motive tradiționale. La realizarea ornamentelor îl ajută soția sa, care contribuie la păstrarea modelelor transmise de-a lungul timpului.
Meșterul spune că, în trecut, cojocul era o piesă importantă a portului popular, purtată atât de femei, cât și de bărbați, inclusiv atunci când mergeau la biserică. Astăzi, însă, valorificarea pieilor de oaie a devenit tot mai rară.
„Astăzi, toți ciobanii își îngroapă pieile, că nu au ce face cu ele și lâna. Noi de la sași am învățat meseriile astea, cu decorațiile tradiționale. Mă lua tăticul cu el și puneam petice și flori. Erau cojoace lungi. Și femeile, și bărbații aveau cojoace cu care mergeau la biserică”, a povestit Ioan Pascu.
„Acesta este pomul vieții”
Ornamentele de pe cojoace și pieptare nu sunt simple elemente decorative. Multe dintre modele au semnificații simbolice și păstrează influențe săsești, care au contribuit la conturarea tradiției locale.
În timpul demonstrației din atelier, Ioan Pascu a explicat semnificația unuia dintre motivele folosite: „Acesta este pomul vieții”.
Decorarea pieselor presupune atenție și îndemânare, iar soția meșterului are un rol important în realizarea modelelor. Împreună, cei doi duc mai departe un meșteșug care riscă să dispară odată cu generația actuală de cojocari.
Cojoacele tradiționale încă au cumpărători
Deși cojoacele nu mai sunt la fel de căutate ca în urmă cu câteva decenii, piesele lucrate manual continuă să atragă clienți. Printre cei care ajung la atelierul din Breaza se numără oameni din diferite zone ale țării, interesați de portul popular și de obiectele tradiționale.
„Vin din toate zonele. Sunt preoți, polițiști, fel și fel de oameni cărora le place tradiția și costumul popular. Cel mai drag pentru mine este când văd că vine clientul, îl ia și îl sărută și îl ia în brațe. Înseamnă că i-a plăcut și lui, și mi-a plăcut și mie”, a spus Ioan Pascu.
