Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Agricool Topul celor mai parfumate flori de grădină pe care românii le pot planta primăvara

Topul celor mai parfumate flori de grădină pe care românii le pot planta primăvara

Vremea frumoasă e numai bună dacă vreți să redecorați grădina. Şi pentru că arbuști în ghiveci se pot transplanta aproape tot timpul anului, vă propunem patru flori care vă vor parfuma grădina.

de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Mar 2024   •   22:30

Liliacul este primul din categoria plantelor mari care înflorește și umple locul cu mireasma lui.

Dacă primăvara este caldă, liliacul va înflori în luna martie, iar dacă iarna s-a prelungit, florile vor apărea în aprilie. Dacă toamna e călduță și lungă, sunt șanse să înflorească pentru a doua oară.

După liliac, în aprilie înflorește Glicina, o plantă cățărătoare masivă. Gicina are o creștere rapidă care se ramifică foarte ușor și în câțiva ani poate depăși 10m. Plantați-o în zonele cu multă lumină și mult soare. Ca să înflorească mult trebuie să fie udată constant, astfel în anul următor nu se va mai dezvolta.

În luna mai înflorește de asemenea Iasomia, care este și ea în topul celor mai parfumate plante de grădină. Până la mijlocul anotimpului lăstarii plantei vor fi acoperiți de florile albe și mari. Ele sunt foarte apreciate în industria cosmetică, din ele extrăgându-se uleiuri esențiale pentru realizarea parfumurilor.

Festival de parfum veți avea în grădină și dacă plantați Caprifoi sau Mâna Maicii Domnului. Mirosul este mai pregnant seara, cu scopul de a atrage fluturii de noapte. Pentru o înflorire de durată e bine să stea în prin soare și să fie tăiată regulat.

×
Subiecte în articol: flori parfum flori
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close