Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN În fața națiunii Darius, copilul cu sindrom Down care a făcut progrese uimitoare la centrul UNICEF din Bacău

Darius, copilul cu sindrom Down care a făcut progrese uimitoare la centrul UNICEF din Bacău

Darius e un băiețel de 10 ani cu totul special. S-a născut cu Sindrom Down, dar a făcut progrese uimitoare cu sprijinul specialiștilor Centrului Comunitar Integrat deschis de UNICEF în orașul Bacău, în parteneriat cu autoritățile locale. Băiețelul e vesel, comunică mult mai ușor cu cei din jur, devine pe zi ce trece mai independent și se integrează bine în comunitate. Iubirea mamei și ajutorul specialiștilor au schimbat în bine viața unui copil vulnerabil.

de Redacția Antena 3 CNN    |    28 Iul 2023   •   12:25

"Nu am știut ce înseamnă. Habar n-am avut, cu toate că doamna asistentă care a venit și mi-a spus că are Sindromul Mozaicului, nici măcar Down, m-am speriat. Am căutat pe net să văd ce înseamnă. Dar eu îl vedeam copil perfect normal. Şi cel mai frumos dintre toți. Prima dragoste, pot să spun", a declarat Ancuţa Elena, mama lui Darius.

Iubirea face ca totul să fie mai ușor în familia lui Darius, un băiețel de 10 ani care s-a născut cu Sindrom Down și care, la doar 3 luni, a rămas fără tată. Din prima zi de viață, copilul a primit toată atenția și dragostea mamei. Apoi, treptat, cu ajutor și răbdare, Darius a învățat să se joace, să comunice, să se hrănească singur, să accepte afecțiune și să o dăruiască. De când familia lor s-a mărit, băiețelul are grijă de frățiorul mai mic.

Darius nu ar fi făcut progrese vizibile fără ajutorul specialiștilor de la Centrul Comunitar Integrat deschis de UNICEF și de autorități în orașul Bacău. Un centru în care copiii vulnerabili primesc acces gratuit la servicii specializate, în funcție de nevoile lor: kinetoterapie, logopedie, consiliere psihologică sau educație non-formală.

"Copiii cu Sindrom Down sunt copii, așa cum îi numim noi, speciali. Am considerat că el are nevoie de toate tipurile de servicii care se acordă în cadrul centrului nostru comunitar. Colaborăm strâns cu ceilalți specialiști ai noștri, atât cu doamna psiholog, cu domnul kinetoterapeut, cât şi cu mine pe servicii educaţionale", a precizat Alina Denisa Cristea, educator în cadrul Centrului Comunitar Integrat Bacău.

"Acceptare, în primul rând . Că trăim în societatea în care ei sunt marginalizaţi. Iubire înseamnă. Oameni buni, calzi, empatici", a explicat mama lui Darius.

La centrul din Bacău, copilul lucrează cu un kinetoterapeut şi un logoped. Fiecare pas spre normalitate e o bucurie imensă pentru familie.

Cele 5 centre Comunitare Integrate înființate de UNICEF și de parteneri în județul Bacău și în orașul Brașov înseamnă SPERANȚĂ pentru copiii vulnerabili din România care nu au altfel șanse la terapiile necesare pentru a se recupera.

Intră acum pe darius.unicef.ro și alege o donație lunară.

Ajută-i pe Darius și pe alți copii cu probleme de sănătate să aibă acces la serviciile specializate de care au nevoie în comunitățile lor!

Și tu poți fi eroul unui copil. Îți mulțumim!

×
Subiecte în articol: România pentru FIECARE copil UNICEF
Parteneri
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare
x close