Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN La ordinea zilei Alegeri de criză

Alegeri de criză

Alegeri de criză
14 Noi 2008   •   16:53
Dana Grecu
A doua saptamână de campanie se încheie și facem împreună sinteza ca să intuim ce ne așteaptă în timpul care a rămas până la alegerile din 30 noiembrie. Săptămâna a început cu o lovitură de stat a lui Traian Băsescu și a culminat cu un program anticriză rostit de șeful PNL de la tribuna de premier. Între timp, negocieri sindicale, amenințări și un pact subred legat de noua lege de salarizare unică. Cert este că sindicatele s-au săturat să se lupte cu puterea liberală. Își conservă forțele pentru cea nouă, care se va instala după alegeri. Discutăm despre toate, la Ordinea Zilei. Au venit la noi Maria Grapini - PSD -PC, Cătălin Micula - PNL, Costică Canacheu - PD-L.

×
Parteneri
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close