Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN La ordinea zilei Boc dă case și autostrăzi

Boc dă case și autostrăzi

Boc dă case și autostrăzi
02 Iun 2009   •   15:55
Andreea MUNTEANU

Cu numai 5 zile înainte de europarlamentare, Emil Boc, șeful PDL, nu-și mai găsește locul la guvern. Bate șantierele, promite km de autostradă și case pentru toată lumea. Nu pentru toată lumea, îi dă replica Mircea Geoană. Trebuie să facem case pentru tineri în care ei să stea cu chirie, pentru că nu toți își pot permite să plătească rate la bancă. Așadar cu cât ne apropiem mai mult de duminica alegerilor, cu atât se ascut mai tare săbiile partenerilor de guvernare. Disputa pe coduri nu s-a terminat nici ea. PDL e sigur că guvernul își va asuma răspunderea pe coduri, PSD e mai rezervat. Azi ar fi trebuit să aibă loc la parlament discuții între societatea civilă și comisiile de specialitate, dar ONG-urile din coaliția Opriți Codurile au anunțat că nu mai merg și că vor trimite amendamentele direct la Cotroceni. Se vorbește mult și pe seama legii de salarizare unică. Magistrații vor să fie cuprinși în grilă, dar cer să li se conserve statutul și puterea de cumpărare. Pe de altă parte, conducerea Asociației Magistraților acuză guvernul că încalcă legislația europeană privind finanțarea justiției. La Ordinea Zilei au venit Norica Nicolai, candidat la europarlamentare din partea PNL, Cristian Preda, candidat la europarlamentare din partea PD-L și Andrei Bădin, senior editor la Antena 3.

×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close