Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN La ordinea zilei Campanie la cravată

Campanie la cravată

Campanie la cravată
22 Apr 2008   •   15:56
Răzvan MITROI

Acum 4 ani, bucureștenii nu și-au dorit un primar diplomat. PSD îl propunea pe Geoană în fața unui năvalnic Băsescu și a pierdut. Astăzi, PSD propune din nou electoratului un diplomat, fost și ministru al justiției, politician de cravată, nu de cizme de cauciuc. De ce cred social-democrații că de data aceasta vor fi convingători cu un astfel de candidat, cum ar arăta un primar de tipul lordului Londrei în locul unui afacerist-șef încercăm să înțelegem chiar de la împricinat, Cristian Diaconescu. El însuși recunoaște că nu excelează în chestiuni de administrație, dar poate are alte atuu-uri. Să vedem. Suntem la Ordinea zilei.

×
Parteneri
Craterul de pe strada din Slănic Prahova are o adâncime de 18 metri
x close