Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN La ordinea zilei Cine minte: Franks sau Băsescu?

Cine minte: Franks sau Băsescu?

Cine minte: Franks sau Băsescu?
22 Oct 2010   •   18:52

Andreea Munteanu

80 000 de oameni în stradă anunţă sindicatele pentru 27 octombrie, ziua în care Parlamentul va discuta moţiunea de cenzură. Nemulţumiţi că negocierile pe toate temele cu guvernul Boc au eşuat, liderii de sindicat fac apel şi la cei care nu sunt membri de sindicat să pună presiune pe parlamentarii puterii în ziua moţiunii. Preşedintele se face că plouă - nu ştie de legile privind scăderea TVA la alimente şi neimpozitarea pensiilor sub 2000 de RON decât de la televizor şi nici despre Cristiana Anghel, învăţătoarea aflată de 60 de zile în greva foamei, n-a auzit. Culmea însă, şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, susţine că a discutat cu şeful statului încă de acum 2 zile despre cele 2 legi şi este optimist că Băsescu nu le va promulga. Cine minte: Franks sau Băsescu?
 Între timp, opoziţia se contrează pe tema premierului care ar trebui propus preşedintelui dacă guvernul Boc ar cădea. Crin Antonescu merge pe ideea stabilirii încă de pe acum a unei persoane care să fie prezentată ca premier al opoziţiei imediat după ce moţiunea ar trece, dar Victor Ponta pretinde că o asemenea discuţie ar fi inutilă acum şi ar trebui purtată abia miercuri seară. Antonescu nu-l vede pe Ponta prim ministru, nici Ponta nu-l vede pe Antonescu şi nici varianta liberală a unui premier independent n-o agrează. Harababură pe toate fronturile într-o ţară ai cărei locuitori au ajuns, potrivit statisticilor, cei mai deprimaţi din Uniunea Europeană.
Discutăm La Ordinea Zilei cu generalul în rezervă Corneliu Dobriţoiu, ministrul apărării în guvernul din umbră al PNL, Marius Pieleanu, sociolog, Petru Dandea-vicepreşedinte Cartel Alfa, Georgică Severin- senator PSD.
Vom încerca să aflăm părerile invitaţilor noştri şi despre cine ar trebui să fie prim ministru ca să dezmorţească România. Aşteptăm şi părerile dumneavoastră pe blogul emisiunii.
 

×
Parteneri
Este Ziua mondială a râsului | Beneficiile terapiei prin râs, pentru sănătate
x close