Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN La ordinea zilei DECLARAŢIILE CÂŞTIGĂTORULUI LA MASA VERDE

DECLARAŢIILE CÂŞTIGĂTORULUI LA MASA VERDE

DECLARAŢIILE CÂŞTIGĂTORULUI LA MASA VERDE
13 Sep 2012   •   04:05

ANDREEA MUNTEANU

Şi-a făcut curaj şi iese iar la rampă. Pentru prima oară după ce s-a întors la Cotroceni cu un sac de 7, 4 milioane de voturi împotrivă în spate, Traian Băsescu se va adresa azi românilor. Il vom urmări şi noi în 15 minute şi vom vedea ce l-a determinat să iasă la declaraţii. Săpuneala pe care a primit-o ieri de la preşedintele Lituaniei, meciul pierdut în Parlamentul European la dezbaterea cerută de PDL, dar câştigată ca imagine de USL, protestele de la Oltchim unde oamenii leşină sau intră în greva foamei, plângerea penală depusă împotriva sa şi împotriva judecătorilor CCR care au votat pentru el de către Ioan Ghişe, protestatarii care îi bat seară de seară la poarta palatului - ar putea comenta pe oricare dintre aceste teme. Sau l-o fi enervat Crin care tocmai l-a făcut epavă politic? Sau s-o fi decis să audă cum distinşi politicieni europeni, în frunte cu liberalul Graham Watson, îi cer demisia pe motiv de ilegitimitate?

Discutăm azi cu...Oana Stancu, Bogdan Chirieac, Ilie Serbănescu, Mugur Ciuvica.

×
Parteneri
Alimentul redevenit în vogă pentru tânăra generație
x close