Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN La ordinea zilei Discurs politicianist și ipocrit al lui Traian Băsescu în fața procurorilor

Discurs politicianist și ipocrit al lui Traian Băsescu în fața procurorilor

Discurs politicianist și ipocrit al lui Traian Băsescu în fața procurorilor
07 Mar 2008   •   17:01
Radu TUDOR

Cuprins de febra electorală a anului 2008, președintele Traian Băsescu a participat la bilanțul Ministerului Public, cunoscut mai degrabă drept Parchetul General. Pentru că se simte ca pestele în apă printre procurori, personajul politic numărul unu al statului român și-a depășit mandatul constituțional, făcând recomandări extrem de ferme în legătură cu ce trebuie și ce nu trebuie să facă procurorii în România. Pentru ca show-ul să fie complet, au fost blamate de-a valma atât clasa politică, dar mai ales mass media. Obsesia anti-jurnalistică a președintelui s-a făcut simțită într-un discurs care l-a avut ca subiect și pe Omar Hayssam, cel dispărut printre berbeci, chiar în timpul regimului Basescu, fără ca ministru de Interne de la acea vreme să pațească ceva. După ce a folosit instrumentul plimbării pe la DNA și Parchetul General în trei ani și jumătate, șeful statului și-a descoperit brusc valențe de mediator, rugând procurorii să-i ancheteze pe oamenii politici, fără să mai anunțe presa.
Asta după ce a recunoscut cu jumătate de gură o chestiune gravă, a respingerii dosarelor în instanță, pentru vicii de procedură semnalată de atâtea ori de mult înjurata presa. Discursul președintelui de la bilanțul Ministerului Public poate fi caracterizat drept unul politicianist și plin de ipocrizie, dar având evident calitatea unui mesaj pozitiv pentru sistemul ticăloșit pe care domnia sa îl condamnă cu tărie în campania din 2004. La Ordinea zilei, comentăm cu Alecu Racoviceanu, director Gardianul și Victor Ciutacu, redactor șef Jurnalul Național.

×
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close