Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN La ordinea zilei Guvernul de după alegeri

Guvernul de după alegeri

Guvernul de după alegeri
20 Noi 2008   •   17:01

Andreea MUNTEANU
Tăriceanu se jură, pe blogul de campanie, că nu a discutat politică, ieri, la Cotroceni, cu Băsescu. Nu vrea să negocieze nimic, spune, până după alegeri. Nici postul de prim ministru, nici o nouă alianță cu PD-L. Liderul liberal își invită principalii contracandidați la o dezbatere televizată vineri - să se bată în programe. Pe de altă parte, Teodor Stolojan respinge categoric o alianță cu PSD pe motiv că social-democrații ar fi" însetați de economia de stat". Dar liberalii nu vor să audă de varianta ca Stolojan să ajungă premier într-un guvern din care să facă parte și PNL. Între timp, un recent sondaj CCSB arată că majoritatea românilor văd alianța PSD-PC drept câștigătoarea alegerilor. Sunt frânturi de campanie, declarații și evenimente din care încercăm să compunem un tablou. Cine va guverna România după alegeri, care ar fi varianta cea mai potrivită mai ales în vremurile tensionate economic pe care le trăim? Cine va renunța la orgolii, cine va face jocurile? Politică la Ordinea Zilei. Cu Marian Sârbu, candidat PSD și vicepreședinte al partidului, Antonel Tănase, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și candidat PNL și Florin Popescu, vicepreședinte PD-L, președinte al CJ Dâmbovița.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a desființat cabinetul de război
x close