Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN La ordinea zilei OFENSIVA LUI TARICEANU DE ZIUA LUI GEOANA

OFENSIVA LUI TARICEANU DE ZIUA LUI GEOANA

OFENSIVA LUI TARICEANU DE ZIUA LUI GEOANA
14 Iul 2009   •   14:55

Dana GRECU

Acuzat de puterea actuală că a subminat economia națională în cazul Sterling, Tăriceanu a ieșit azi la atac. Îi pregătește un proces de calomnie democrat liberalului Mircea Toader, cel care a jucat în comisia parlamentară de anchetă rolul procurorului împotriva liberalului. Tăriceanu spune că s-a săturat de demonstrațiile cu procuratura ale lui Băsescu și că e e dispus să reacționeze dur. Puterea nu dă însă înapoi. Discutăm despre asta cu cei care îl apară dar și cu cei care îl condamnă pe Tăriceanu. E un subiect la Ordinea zilei, mai cu seamă că s-a schimbat raportul de forțe între parlament și procurori. Până mai ieri începeau anchetele procurorii. Acum le încep parlamentarii. Dosarele și criza sunt armele de campanie. PSD a cerut azi guvernului din care face parte să renunțe la forfetar, că nu de aici va face bani de drumuri, de exemplu. Niciun raspuns de la guvern. Aflăm însă că bani de infrastructură se găsesc, dacă e în joc onoarea președintelui. După ani de plângeri fară răspuns de la Consiliul județean, localnicii de la Târgu Cărbunești s-au trezit cu drumul reparat pentru că pe acolo a trecut în weekend președintele. Un cadou pentru Băsescu. La cei 51 de ani câți a împlinit azi, Geoană vrea și el un cadou. Sa ajunga presedinte. Sinteti la Ordinea Zilei. Au venit la noi Maria Grapini PC, Iulian Iancu PSD, Cristian Adomnitei PNL, Cristian Boureanu PDL.

×
Parteneri
Daniel Baciu anunță o schimbare majoră pentru toți pensionari
x close