Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN La ordinea zilei Pensiile se pot mări, salariile mai puțin ”“ Andreea Munteanu

Pensiile se pot mări, salariile mai puțin ”“ Andreea Munteanu

Pensiile se pot mări, salariile mai puțin ”“ Andreea Munteanu
06 Aug 2007   •   15:47

Mărirea pensiilor cu 40% nu va avea un impact negativ asupra bugetului asigurărilor sociale, afirmă guvernatorul Mugur Isărescu. Pe de altă parte, el avertizează că mărirea alertă a câștigurilor salariale ar putea constitui un risc pentru inflație. În cadrul raportului pe care îl prezintă trimestrial, guvernatorul a subliniat că este normală o creștere a prețului pâinii. Nu doar din cauza secetei, ci și pentru că e nevoie de o aliniere la prețul din Uniunea Europeană, de 4-5 ori mai mare. Totodată, Isărescu a anunțat că prețurile produselor agroalimentare vor suferi unele ajustări care se vor resimți până în primăvara anului viitor. Asta și în contextul în care producătorii solicită reducerea TVA-ului pentru legume și fructe la 7-9% față de nivelul actual de 19%. Despre raportul prezentat de guvernatorul BNR discutăm la Prima ediție cu Eduard Pastia, redactor șef adjunct la Săptămâna Financiară și Moise Guran, realizatorul emisiunii Bizbazar de la Antena 3.

×
Parteneri
Şeful Băncii Naţionale, avertisment pentru Guvern
x close