Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN La ordinea zilei SPAGA PENTRU UN CONTRACT CU STATUL: 40%

SPAGA PENTRU UN CONTRACT CU STATUL: 40%

SPAGA PENTRU UN CONTRACT CU STATUL: 40%
20 Apr 2012   •   01:05

ANDREEA MUNTEANU

E oficial, pensionarii au fost pur şi simplu jefuiţi timp de un an şi trei luni şi vor mai fi încă 2 luni de acum încolo. Ascunzându-se între acolade tehnice, guvernanţii au anunţat că oamenii îşi vor primi pensiile întregi abia din luna iunie, nu din mai cum spuneau ieri. Cât despre ce li s-a luat până acum, nu se ştie când şi dacă vor mai recupera ceva. Dacă vor să stea la cozi să dea statul în judecată, n-au decât, le transmit toleranţi miniştrii, directorii peste pensii şi trimişii lor în teritoriu. Ştiind că şi dacă se va întâmpla ca toţi pensionarii să câştige la tribunal asta nu înseamnă că îşi vor recupera banii toţi odată sau in viaţa asta. Puterea s-a obişnuit doar, de ani buni, cu eşalonările sine die care calcă în picioare legile.

  În timp ce unii se calcă în picioare pe la cozi, aflăm că şpaga pentru un contract cu statul a ajuns la 40 la sută din valoarea afacerii. Mai exact, capii instituţiei care încheie contractul respectiv cu o firmă prestatoare de servicii primesc o atenţie de 4 milioane de euro dintr-un contract de 10 milioane de euro. Când suma se ridică la peste o sută de milioane de euro şpaga sare şi ea la 40 de milioane. Sumele sunt ameţitoare, le denunţă contestatarul unei licitaţii de la primăria sectorului 3 condus de Liviu Negoiţă. Scandalul acestei licitaţii a ajuns până la Bruxelles care a declanşat deja procedura de infringement împotriva României din acest motiv. Mai simplu spus, din cauza licitaţiei cu final aşteptat organizate în bătaie de joc şi fără nicio regulă de fostul viitor premier Livache, fiecare cetăţean al sectorului 3 va dona forţat 600 de euro pentru a acoperi daunele. Azi vorbim despre o singură licitaţie, însă documentele arată că ar fi vorba de nu mai puţin de 70 de licitaţii organizate în acelaşi mod.
   Vom mai discuta azi şi despre cum încearcă statul să suprime electoral coplata, dar şi despre afacerile pe care le fac oamenii regimului cu bani pe care şi-i alocă ei înşişi. Dan Şova-PSD, Marian Petrache - PNL, Viorel Copil-pensionar, Ionelia Ivan-avocat, Vasile Barbu- reprezentantul pacienţilor.

 

×
Parteneri
Florin Piersic, transferat la o clinică privată
x close