Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN La ordinea zilei TRENUL ARUNCAT DE PE ȘINE

TRENUL ARUNCAT DE PE ȘINE

TRENUL ARUNCAT DE PE ȘINE
21 Sep 2009   •   14:52
Dana GRECU
Decât muncă fără rost, mai bine puțin și prost. Așa se va auzi în câteva clipe, în plenul Parlamentului. Opoziția PNL-UDMR va citi moțiunea privind legea salarizării unitare, împotriva guvernului Boc. E un subiect la Ordinea Zilei, mai cu seamă că azi aflăm și ce program de proteste și-au făcut sindicatele. Tot împotriva guvernului. Și tot din cauza legii salarizării. În mai puțin de două ore, Alianța sindicală a bugetarilor va anunța grevele. Grevă vor să facă și cei de la CFR. De la ei am aflat că pe 1 octombrie e posibil să nu mai circule niciun tren și că asta se va întâmpla și de alegerile prezidențiale. Ceferiștii sunt revoltați din cauză că 10 mii dintre ei trebuie să plece acasă disponibilizați. Oricum, tensiunea de la căile ferate a culminat azi cu un incident care se putea lăsa cu o catastrofă. 8 vagoane au deraiat aproape de Craiova, din cauza unor șuruburi scoase de la șine. Cine a făcut asta- nu știm sigur. Știm însă de la Institutul Național de Statistică faptul că președintele Băsescu e dezinformat. A spus că 70% din turism se realizează cu avionul. Cei de la Institut îl contrazic. 78% din turism se realizează cu mașina. Sunt subiecte la Ordinea zilei. Le dezvoltăm împreună cu Sorin Bota - senator PSD, Sorin Manea - jurnalist Săptămâna Financiară, Răzvan Stoica - director CFR Călători, Iulian Mantescu, șef Sindicat mecanici de locomotivă.

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close