Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Arsenic în apa potabilă, într-o comună din Prahova! DSP avertizează populația să nu o consume nici măcar fiartă

Arsenic în apa potabilă, într-o comună din Prahova! DSP avertizează populația să nu o consume nici măcar fiartă

Locuitorii unui întreg sat au băut timp de o săptămână apă care era contaminată cu arsenic. Asta din cauza birocraţiei. Operatorul regional de apă a trimis un avertisment primăriei, dar documentul a fost înregistrat abia după şapte zile.

de Mia Lungu    |    15 Dec 2022   •   18:09

Direcția de Sănătate Publică Prahova a anunțat că pe raza comunei Mănești, în toate sursele de alimentare cu apă, au fost depistate valori depășite ale arsenicului în apa potabilă.

Locuitorii sunt avertizați să nu consume sub nicio formă apa, nici măcar fiartă, întrucât acest metal greu, extrem de periculos pentru sănătate, nu dispare prin acest procedeu.

"Ca urmare se interzice cu desăvârșire consumul apei furnizată de HidroPrahova, până la remedierea neconformității", anunță DSP Prahova.

Autoritățile locale din Mănești  vor pune la dispoziția localnicilor din toate satele comunei 5 containere cu apă potabilă, a câte 1000  de litri fiecare.

Nu se cunosc deocamdată cauzele care au dus la contaminarea apei cu arsenic. Până  când apa nu va fi tratată, oamenii sunt sfătuiți să o folosească doar pentru spălat și în scop menajer.

Arsenicul este unul dintre cele mai nocive metale grele. Toxina provoacă otrăvire atunci când este inhalată sau ingerată.

 

×
Subiecte în articol: arsenic apa potabila prahova Mănești dsp
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close