Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Cine va prelua compania de 500 de miliarde de dolari a celui mai bogat om din lume. Averea sa este mai mare decât a lui Elon Musk

Cine va prelua compania de 500 de miliarde de dolari a celui mai bogat om din lume. Averea sa este mai mare decât a lui Elon Musk

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:49 19 Mai 2023 Modificat la 19:56 19 Mai 2023
Arnault
Sursa foto: hepta

Așa își începe CNN un reportaj dedicat succesiunii lui Bernard Arnault (foto), cel mai bogat om din lume, potrivit clasamentului Forbes din aprilie, anul curent.

Cu o avere netă de 211 miliarde de dolari, Arnault și membrii familiei sale îl depășesc pe Elon Musk, proprietarul Twitter și fondatorul Tesla și SpaceX, care are "doar" 180 de miliarde de dolari.

CNN realizează o paralelă între Arnault și Logan Roy, personajul din serialul "Succession" și notează că, pe lângă crearea și dezvoltarea celei mai mari companii de bunuri de lux din lume, LVMH, multi-miliardarul și-a crescut, educat și evaluat personal cei cinci potențiali succesori. Este vorba, bineînțeles, de copiii săi.

Citește și: Ce i se va întâmpla lui Elon Musk după ce l-a comparat pe George Soros cu Magneto din X-Men

"Grupul meu este controlat de familia mea. Așa că, în loc să mă uit în fiecare zi la bursă, mă uit pentru următorii 10 ani", spune el.

Toți cei cinci copii Arnault lucrează pentru tatăl lor. Delphine este președinta Christian Dior. Fratele ei, Antoine, este directorul general al Dior.

Alexander este vicepreședinte executiv la Tiffany's, Frederick conduce Tag Heuer iar Jean este director de dezvoltare și marketing la divizia de ceasuri a Louis Vuitton. Aceștia trei sunt copiii din cea de-a doua căsătorie a lui Bernard Arnault.

LVMH, cu o cifră de afaceri de 500 de miliarde de dolari, domină lumea modei. A fost construită prin achiziții nemiloase și, la fel ca Waystar, compania din "Succession", are un portofoliu diversificat, cu podgorii, hoteluri, restaurante și ziare.

Antoine Arnault: "Mă aștept ca tatăl meu să mai lucreze 10 - 20 de ani"

Paralela cu producția de televiziune se oprește, însă, la planul relațiilor de familie: departe de a promova discordia, Arnault a asigurat armonia, dar cu un ochi atent asupra afacerilor.

Pentru că este incredibil de bogat, Bernard Arnault a intrat în vizorul protestatarilor din Franța iar sediul companiei sale a fost luat cu asalt, luna trecută.

Ajuns la 74 de ani, președintele Consiliului de Administrație al LVMH are mulți ani de activitate înainte, spun copii săi.

"Felul în care vedem lucrurile este că tatăl meu este super sănătos și că va lucra 10, 15, 20 sau 25 de ani", declară Antoine Arnault, CEO Christian Dior.

×
x close