Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Cel mai înalt brad din origami, cu hârtie reciclată, construit de studenții din Craiova, timp de patru ani | România ar putea intra în Cartea Recordurilor

Cel mai înalt brad din origami, cu hârtie reciclată, construit de studenții din Craiova, timp de patru ani | România ar putea intra în Cartea Recordurilor

România ar putea intra din nou în cartea recordurilor. Un grup de studenţi din Craiova au reuşit să construiască cel mai înalt brad de Crăciun din origami.

Cel mai înalt brad din origami, cu hârtie reciclată, construit de studenții din Craiova, timp de patru ani | România ar putea intra în Cartea Recordurilor
Sursa foto: Facebook/ Universitatea din Craiova
de Mia Lungu    |    14 Dec 2023   •   19:13

Timp de patru ani, tinerii au folosit peste 300 de kilograme de hârtie, iar rezultatul a fost unul impresionant. Tocmai de aceea, profesorii au început demersurile pentru a înscrie bradul în competiţie. Dacă vor reuşi, studenţii îşi propun să continue demersul astfel încât să îşi păstreze titlul mondial mult mai uşor. 

"Dintr-o foaie, o împăturim. Aceste elemente se fac foarte repede. Cei mai mulţi le făceam când ne uitam la un film sau când ne uitam la ceva acasă.", explică o studentă.

Echipa Antena 3 CNN a filmat cel mai înalt brad din țară, construit din hârtie reciclată, cu multiple nuanțe de verde. Studenţii universităţii din Craiova muncesc la el de aproximativ patru ani, iar acum sunt pregătiţi să intre în Cartea Recordurilor.

"Am optat să candidăm atât pentru înălţimea bradului cât şi pentru numărul de elemente. Noi suntem siguri că vom intra, am depăşit recordul actual care este de 2 metri şi un pic. Numărul de elemente a ajuns la peste 300 de mii de elemente.

Asamblarea totală a brăduţului a durat o zi. Am venit de dimineaţă de la 9 şi am plecat seara la 9.", povestesc studenții.

Peste 200 de studenți au lucrat , iar acum bradul poate fi fi admirat pe holurile Facultății de Mecanică din Craiova. La construcţia lui s-au folosit peste 300 de kg de hârtie reciclată.

Tinerii îşi doresc să continue munca pentru ca bradul să fie cât mai înalt, iar dacă vor reuşi să intre în cartea recordurilor, vor putea să îşi apere titlul mai uşor.

×
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close