Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Copilul strivit pe un hol din Primăria Bucureşti este în stare stabilă la spital

Copilul strivit pe un hol din Primăria Bucureşti este în stare stabilă la spital

Incident şocant la Primăria Capitalei. Un copil de cinci ani a fost grav rănit de o coloană decorativă din holul instituţiei.

Copilul strivit pe un hol din Primăria Bucureşti este în stare stabilă la spital
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    22 Aug 2022   •   18:25

Băieţelul, în vârstă de 5 ani, a fost scos pe braţe din sediul primăriei chiar de tatăl său.

Fotografiile surprinse de un martor imediat după incident sunt şocante. O baltă de sânge şi o coloană grea de sute de kilograme, ancorată într-un fir de sârmă. Doar un miracol a făcut ca cel mic să supravieţuiască.

Băieţelul de cinci ani a fost dus la spitalul Grigore Alexandrescu. Era conştient în ambulanţă, însă traumatismul cranian suferit este unul grav.

Micuţul era împreună cu tatăl său, care avea de rezolvat o problemă la una dintre direcţiile Primăriei. Nenorocirea a avut loc în timp ce tatăl băiatului era legitimat la intrarea în Primărie, la punctul de acces control, situat imediat după intrarea principală. E locul pe unde trec sute de oameni zilnic, atât angajaţi ai primăriei, cât şi contribuabili: printre cele două coloane, amplasate fix la uşile de acces.

Reacția Primăriei Capitalei, după ce un copil de șapte ani a fost rănit grav de o statuie, în holul instituției

În fotografii se observă una dintre coloane prăbuşită. Ambele sunt construite din beton şi cântăresc sute de kilograme fiecare.

Într-o altă poză, se vede disperarea tatălui. Un martor ocular a surprins momentul în care bărbatul iese în fugă cu micuţul din sediul Primăriei. Afară tocmai ajunsese un echipaj SMURD.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Copilul strivit pe un hol din Primăria Bucureşti este în stare gravă la spital. Poliţia a declanşat o anchetă

Imediat, în sediul Primăriei au ajuns şi poliţiştii de la Secţia 17, care au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Cea mai importantă misiune a poliţiştilor care anchetează acest caz este să răspundă la întrebarea dacă elementul decorativ se putea dărâma şi dacă două persoane care stăteau la coadă, la intrare, se împingeau puţin mai tare.

 

×
Subiecte în articol: copil primaria capitalei
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close