Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Imagini cu intervențiile eșuate făcute la clinica frecventată de vedete! Operațiile erau făcute în restaurante și frizerii de esteticieni falși

Imagini cu intervențiile eșuate făcute la clinica frecventată de vedete! Operațiile erau făcute în restaurante și frizerii de esteticieni falși

Cliente lăsate cu sechele după intervenţii la buze şi ochi făcute de stomatologi, după ce o clinică de înfrumuseţare frecventată de vedete a intrat în vizorul procurorilor. Ancheta derulată este una internaţională. Acuzaţiile: intervenţii estetice făcute de persoane care nu aveau acest drept, evaziune fiscală şi vătămare corporală. Clinica a mai fost închisă în trecut chiar de Ministerul Sănătăţii, pentru aceleaşi nereguli.

Imagini cu intervențiile eșuate făcute la clinica frecventată de vedete! Operațiile erau făcute în restaurante și frizerii de esteticieni falși
de Georgiana Murgilă    |    11 Iun 2021   •   10:10

Procurorii au intrat în acest restaurant din Buzău încă de la primele ore ale dimineţii. Acţiunea a avut loc, simultan, în toate locaţiile partenere ale clinicii private, din 24 de judeţe.

Totuşi, chiar dacă verificările erau în plină desfăşurare, activitatea în sediul din Bucureşti nu a fost oprită.

Clientele au venit în continuare la programări şi nu păreau să ştie nimic de scandal.

"Infracțiunile cercetate au fost săvârșite de către reprezentanții unei clinici de înfrumusețare ce funcționează în municipiul București, cu ocazia efectuării procedurilor de înfrumusețare – invazive sau noninvazive -, atât la sediul acesteia, cât și în alte locații partenere de pe teritoriul țării de către angajați/colaboratori, fără a le evidenția în sistem contabil și fără a îndeplini condițiile esențiale pentru exercitarea unei astfel de profesii", informează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un comunicat de presă.

Esteticienii clinicii îşi desfăşurau activitatea în Bucureşti, dar şi în ţară şi în afara ei

Surse News Hour with CNN spun că o echipă de maxim cinci medici pleca într-un tur naţional pentru a face procedurile. Aceştia şi-ar fi depăşit limitele profesiei. Un stomatolog s-ar fi ocupat de implantul de silicoane, iar un altul de injectările cu acid hialuronic. Există o plângere depusă şi de o femeie care nu mai locuieşte în România.

Recent, Maria Ilioiu, ispită la "Insula Iubirii" a povestit că ar fi fost mutilată de un medic al clinicii în urma unui peeling chimic.

"Când i-am cerut acestui medic să ne dovedească că este medic, a venit doar cu o adeverinţă în care arată că terminat Facultatea de Medicină", a spus tânăra.

Bianca Drăguşanu: "Ei mi-au folosit imaginea în mod abuziv câţiva ani la rând"

În schimb, Bianca Drăguşanu spune că a trimis mai multe notificări clinicii, prin care cerea ca imaginea ei să nu mai fie folosită pentru promovare.

Numele clinicii a apărut, de-a lungul timpului, în mai multe scandaluri. În 2019, după cazul ''Matteo Politi'', italianul cu opt clase care pretindea că este chirurg estetician, autorităţile au demarat mai multe controale la mai multe clinici de înfrumuseţare. Atunci, două dintre sediile acestei clinici au fost închise. Pe birourile celor de la Colegiul Medicilor Suceava au ajuns filmări în care medicii făceau proceduri în locaţii care nu erau special amenajate, spre exemplu frizerii.

"Nu sunt mănuşi sterile, are ceasul la mana. Nu aşa se face. Nu poţi cu ceas, cu bijuterii. Nu are nimic pe cap, nu are bonetă" , a spus preşedintele Colegiul Medicilor din Suceava despre felul în care realizau medicii intervenţiile estetice.

Clientele fidele spun că au în continuare încredere în medici

Şi pe pagina de FaceBook, medicii clinicii par că sunt aşteptaţi de paciente din toate colţurile Europei.

"Aștept cu nerabdare sa revină domnul doctor Alex în Londra.
Eu la Nurnberg santurile și e super ok.
Eu acid hialuronic la Londra. Totul bine și chiar reușite
Și eu abia aștept sa reveniți în Nurnberg
În Italia la Rimini când mai veniți?", 
sunt doar câteva dintre mesajele clientelor dornice de intervenţii.

Reprezentanţii clinicii neagă acuzaţiile şi spun că vor veni cu precizări în acest caz


 

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close