Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN OUG: Urșii agresivi vor putea fi împușcați sau eutanasiați. Comisia Europeană, implicată în problema urșilor din România

OUG: Urșii agresivi vor putea fi împușcați sau eutanasiați. Comisia Europeană, implicată în problema urșilor din România

Urșii agresivi care pun în pericol viața oamenilor vor fi împușcați sau eutanasiați, conform Ordonanței de Urgență elaborată de Ministerul Mediului. În timp ce animalele îi înspăimântă pe unii oameni, activiștii de mediu consideră că ar trebui luate alte măsuri preventive înainte de aceste intervenții, în condițiile în care urșii sunt specii protejate.

o_1fa3gjfv7qk15do62t25o12bfb.jpg
Sursa foto: Hepta
de Adelina Miron    |    08 Iul 2021   •   19:53

Ordonanța de Urgență prevede noi măsuri. Echipa de intervenție încearcă prima oară să îndepărteze animalul prin diverse mijloace, apoi să-l relocheze.

Dacă intervențiile prin metodele îndepărtării sau tranchilizării și relocării nu funcționează, atunci ursul poate fi extras. Animalul poate fi eutanasiat sau împușcat în cazul în care prezintă un pericol pentru viața cetățenilor, a echipei de intervenție, dar și pentru bunurile localnicilor.

Tranchilizarea și eutanasierea vor fi efectuate de medicul veterinar împuternicit. Blana și craniul exemplarului extras se vor preda gărzilor forestiere și rămân în proprietatea statului. Costul intervenției se achită de către unitatea administrativ teritorială și sunt decontate apoi de Ministerul Mediului.

Ministrul Mediului a explicat că decizia se va lua prin vot, cu majoritate, astfel că 3 membri ai echipei trebuie să susțină aceeași soluție.

Vicepreședintele Eco-civica, Dan Trifu, consideră că înainte de luarea oricăror dintre aceste decizii, autoritățile trebuie să analizeze mai multe aspecte:

„Hai să vedem dacă schimbările climatice mai asigură hrănirea naturală a ursului. Firmele de salubritate să colecteze gunoiul înainte de lăsarea serii, să fie niște instalații de colectare în care ursul să nu aibă acces, să fie niște garduri electrice de protecție”, a declarat Dan Trifu pentru News Hour with CNN.

Asociațiile de vânători sunt de părere că este nevoie de astfel de măsuri din cauza suprapopulării.

„Ursul, ca și altă resursă regenerabilă naturală, trebuie să fie exploatată sustenabil și să aducă bani României”, spune președintele Asociația Vânătorilor, Mugurel Drăgănescu.

În cazul neprezentării unui membru la intervenție, se vor aplica sancțiuni între 2.000 și 5.000 de lei.

De asemenea, proiectul prevede că „împiedicarea prin orice mijloace a intervenției imediate constituie contravenție și se sancţionează cu amendă contravențională între 7.000 și 10.000 lei.”

Comisia Europeană, implicată în problema urșilor din România

Comisarul European pentru Mediu, Virginijus Sinkevicius, spune că există o directivă la nivel european privind animalele sălbatice agresive. În aceasta se află inclusiv cazurile în care pot fi obținute derogări de la aceste reguli. 

„Comiai susține mereu coexistența, acolo unde este posibilă, și încurajează statele membre să caute soluții și chiar le finanțează prin programe și așa mai departe. Unele sunt finanțate 100%, de exemplu, dacă un fermier suferă pierderi, este recompensat în totalitate. 

Noi încurajăm statele membre să respecte principiul coexistenței, dar în cazul menționat, pierderea de vieți sau vătămarea este o tragedie, trebuie să reacționăm. Dacă într-o anumită zonă, un urs reprezintă o amenințare pentru oameni, bineînțeles, trebuie să existe o reacție. 

De aceea, în cadrul acestei directive, avem această derogare. În alte cazuri, România este foarte norocoasă că are un astfel de mediu în care există cea mai mare populație de urși din Europa. Urșii, lupii, astfel de animale caută mâncare și atunci când fac acest lucru, ajung foarte aproape de oameni.”, a declarat oficialul european pentru Antena 3.
 

×
Subiecte în articol: ursi OUG Comisia Europeana România
Citește mai multe din News Hour with CNN
» Vezi toate știrile din News Hour with CNN
Cele mai noi știri
Parteneri
x close