Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Taximetriștii au protestat în București. Revendicări legate de RCA și ITP | ”Nu vă mai bateți joc de noi, dați străinii afară”

Taximetriștii au protestat în București. Revendicări legate de RCA și ITP | ”Nu vă mai bateți joc de noi, dați străinii afară”

Protestele se țin lanț în România. De data aceasta, taximetriștii au ieșit în Piața Constituției şi au cerut Guvernului o serie de schimbări cu privire la legile aferente activității de Ride Sharing. Mai mult, vor ca Inspecția Tehnică Periodică să fie făcută la un an, nu la șase luni așa cum este prevăzut acum.

de Andreea Ştefan    |    29 Ian 2024   •   18:49

În acest moment, reprezentanţii taximetriştilor se află la negocieri cu autorităţile.

Principala cerere a taxiemtriştilor este fiscalizarea aplicaţiilor de Ride Sharing prin entităţi înregistrate în România. Adică sumele de bani încasate de pe urma activităţii de transport să fie încasate în ţară, nu în conturi externe.

”Cerem respectarea legii, cerem dreptul la muncă, dreptul la viață, iar dacă serviciul de taxi, conform Legii nr.38, este limitat patru mașini la o mie de loc, prin denumirea lui, acestui serviciu de transport alternativ, solicităm ca acest serviciu să fie o alternativă la taxi, nu peste ei”, a declarat Cristian Coman președintele Asociatei Taxi.

Lista revendicărilor nu se termină aici. Aceştia cer obligativitatea ITP-ul să fie schimbată, de la 6 luni la 1 ani, dar şi reglementarea preţurilor poliţelor RCA, având în vedere că în cazul mai multor firme de asigurări, preţul pentru jumătate de an este aproape egal cu cel pentru un an.

”Ne-am săturat să fim neam de mâna a doua, ăsta a fost doar primul avertisment, continuăm protestele. Nu vă mai bateți joc de noi, dați străinii afară”, a spus un protestatar.

La manifestaţie nu au participat doar taximetrişti din Bucureşti. Lor li s-au alăturat şi zeci de colegi din teritoriu, care au plecat de dimineaţă spre Capitală.

×
Subiecte în articol: taximetrişti protest București
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close