Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Regina Camilla, probleme cu coroana înaintea momentului istoric de sâmbătă | Încoronarea lui Charles al III-lea va fi urmărită de miliarde de oameni

Regina Camilla, probleme cu coroana înaintea momentului istoric de sâmbătă | Încoronarea lui Charles al III-lea va fi urmărită de miliarde de oameni

Londra a fost cuprinsă de febra pregătirilor ce preced istoricul eveniment al încoronării Regelui Charles al III-lea.

de Redacția Antena 3 CNN    |    04 Mai 2023   •   19:17

Au rămas mai puțin de două zile până la acest moment irepetabil, care va putea fi urmărit în direct de miliarde de oameni de pe tot globul.

Maria Coman, trimisul special Antena 3 CNN la Londra, a relatat la News Hour with CNN cum se pregătește Regatul Unit pentru încoronarea lui Charles.

"Sunt așteptate circa 30.000 de persoane aici, în capitală. Londra e deja aglomerată: sunt numeroase forțe de ordine, se iau măsuri speciale de securitate și înțeleg că este pentru prima dată când se vor folosi inclusiv tehnici de recunoaștere facială din drone pentru a-i identifica pe potențialii suspecți din mulțime.

Citește și: Culisele încoronării lui Charles al III-lea. Antena 3 CNN transmite sâmbătă întreaga ceremonie de la Londra

Acum, polițiștii londonezi sunt foarte amabili și îi ajută pe cei care vin special pentru ceremonii, pentru că până la urmă - spun ei - se află acolo ca să îi ajute pe oameni, nu ca să pună piedici.

Cât privește repetițiile, se pare că Regina Camilla este destul de stresată, pentru că acea coroană pe care va trebui să o poarte este una destul de grea.

Până recent, Camilla a folosit doar tiare (un anumit tip de coroană, n.r.) și încearcă să își poarte coroana pe cât de mult posibil, astfel încât să nu îi fie incomod în timpul ceremoniei. 

Ceremonia include o procesiune destul de lungă spre Buckingham Palace, în care va trebui să poarte aceste însemne. Catedrala Westminster Abbey este pregătită, și ea, pentru ceremoniile de încoronare.

Mai puțini oaspeți la încoronarea lui Charles al III-lea, comparativ cu încoronarea mamei sale

Va fi o ceremonie mult mai restrânsă decât cea de încoronare a Reginei Elisabeta a II-a.

8000 de invitați din întreaga lume au participat atunci la eveniment.

De data aceasta, vorbim despre aproximativ 2000 de persoane. Evident, și presa din întreaga lume se pregătește pentru ce se va întâmpla aici, cu numeroase echipe și studiouri de televiziune.

Peste tot, la fiecare colț de stradă, practic, este instalată câte o cameră, astfel încât totul să arate impecabil în ziua încoronării", a relatat trimisul special Antena 3 CNN, Maria Coman.

Foto principală: Regele Charles al III-lea și Regina Camilla, în timpul unei petreceri-eveniment la Buckingham Palace, înaintea încoronării din 6 mai 2023

Foto interior: repetiții nocturne la Londra, înaintea ceremoniei încoronării Regelui Charles al III-lea

×
Parteneri
FCSB, petrecere ”Made in Romania” după câștigarea titlului
x close