Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Câţi bani aduce EURO 2020 în România. Cine pierde şi cine câştigă

Câţi bani aduce EURO 2020 în România. Cine pierde şi cine câştigă

Angajaţii HoReCa speră să se echilibreze financiar după pandemie, iar campionatul European e o gură de aer pentru unii dintre ei şi implicit pentru întreaga economie românească. Timp de mai bine de 1 an, pandemia a închis multe afaceri din industria ospitalitaţii şi a lăsat pe drumuri mii de angajaţi. Cu doar trei zile înainte de primul fluier, comercianţii speră că vor avea venituri generoase cu ocazia meciurilor de la EURO 2020.

Câţi bani aduce EURO 2020 în România. Cine pierde şi cine câştigă
Sursa foto: Hepta
de Alexandru Munteanu    |    10 Iun 2021   •   12:52

În 2019, înainte de pandemia COVID – 19, specialiştii din industria turismului estimau că aproximativ 100.000 de turişti străini ar fi venit la Bucureşti şi în România pentru Campionatul European de Fotbal şi ar fi adus încasări de până la 100 de milioane de euro.

Din păcate, socoteala de atunci nu se mai potriveşte deloc cu cea de acum.

Analist economic: "Evident, sectorul turistic şi sectorul hotelier va fi principalul câştigător"

"Din punct de vedere economic, evident, sectorul turistic şi sectorul hotelier va fi principalul câştigător, în sensul că aceşti turisti se vor caza undeva, vor servi o masă la restaurant, vor consuma băuturi şi vor vizita diverse locatii. Un alt câştigator va fi desigur şi bugetul de stat, prin prisma taxelor pe care le vor încasa, din biletele vandute, de exemplu", a spus Adrian Benţa, analist economic.

"Ar fi nemaipomenit să avem hotelurile pline, restaurantele, pentru ca este un domeniu HoReCa, care a avut foarte mult de suferit pe durata pandemiei şi cred că o afluenţă de public importanta, le-ar face bine", a spus Gică Popescu, consilier onorific al primului ministru.

Hotelurile se pregatesc intens pentru primirea echipelor participante, dar şi pentru susţinătorii acestora.

Echipa Ucrainei şi cea a Macedoniei de Nord au sosit deja la Bucureşti şi vor sta în cantonament în România

"Suntem onorati să avem echipa în cadrul hotelului şi depunem toate eforturile să fim cei mai buni. Au sali de conferinta, au partea de cazare, ocupă peste 50% din capacitatea hotelului, au toate zonele de grădini exterioare pe care le deţinem", a spus Alexandra Cehan, managerul unui hotel din nordul Capitalei.

Din punct de vedere financiar, organizarea unui turneu final de Campionat European este un beneficiu pentru ţara şi oraşul gazda.

Bugetul Primariei Capitalei pentru desfăşurarea celor patru partide de pe Stadionul Arena Naţională a fost de 14 milioane de lei.

Echipa României a ratat calificarea la EURO 2020

Bucuria ar fi fost, într-adevăr, maximă pentru români, dacă naţionala noastră s-ar fi calificat la acest campionat european. Nu a făcut-o şi a ratat astfel şansa să joace în premieră în fata suporterilor la un turneu final.

La Bucureşti se vor juca 4 meciuri din grupa C: pe 13 iunie, Austria – Macedonia de Nord, pe 17 iunie, Ucraina – Macedonia de Nord, pe 21 iunie, Ucraina – Austria, iar pe 28 iunie, un meci din optimi.

×
Subiecte în articol: suporteri Euro 2020 fotbal
Parteneri
Record de viteză pe un drum naţional din România
x close