Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Ce ascunde pofta de dulce şi cum poţi să o reduci. Sfaturi de la Andreea Teodora, consilier nutrițional & coach pentru femeile care mănâncă emoțional

Ce ascunde pofta de dulce şi cum poţi să o reduci. Sfaturi de la Andreea Teodora, consilier nutrițional & coach pentru femeile care mănâncă emoțional

Cu toții ne dorim să ajungem la greutatea ideală, dar nu e simplu. Trebuie să ținem seamă nu doar de caloriile din hrană, ci și de aportul nutritiv al alimentelor.

Ce ascunde pofta de dulce şi cum poţi să o reduci. Sfaturi de la Andreea Teodora, consilier nutrițional & coach pentru femeile care mănâncă emoțional
Sursa foto: Unsplash.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    09 Mai 2022   •   12:55

Cu toții ne dorim să ajungem la greutatea ideală, dar nu e simplu. Trebuie să ținem seamă nu doar de caloriile din hrană, ci și de aportul nutritiv al alimentelor.

La același număr de calorii, dulciurile îngrașă mai mult decât carnea, de exemplu. Însă, plăcerile dulci rămân cea mai mare ispită a tuturor. Dar, aplicând strategia corectă, pofta de dulce poate fi gestionată mult mai ușor.

Pofta de dulce e normală și provine încă din copilărie – lichidul amniotic în care bebelușul stă timp de nouă luni e dulce, iar laptele matern la fel. În fond, corpul nostru funcționează pe bază de glucoză.

Însă, dacă luăm în considerare că nu există produs alimentar luat de pe raft care să nu conțină zahăr, este evident că un aport suplimentar în alimentația noastră nu este necesar. Dar asta nu înseamnă că ar trebui să stopăm toate poftele.

"O bomboană la timpul ei poate să te salveze de o cutie mâncată compulsiv mai târziu. Mai bine dozezi după o masă o bucățică de ciocolată decât să scapi controlul până ce ți se face rău", a spus Andreea Teodora, consilier nutrițional & coach pentru femeile care mănâncă emoțional.

Indiferent de dieta pe care o ții, nu trebuie să renunți în totalitate la dulciuri. O prăjitură nu reprezintă o problemă, dar trei prăjituri... da. 

"Pot fi cauze fizice, pot fi cauze emoționale. Din fericire, cauzele fizice sunt alea mai simple. De exemplu, dacă alimentația nu este ordonată. Dacă îmi încep ziua cu o cafea și un corn cu ciocolată, evident că restul zilei pofta mea o să fie de dulce în continuare", mai spune consilierul.

Motiv pentru care specialiștii recomandă să îți începi ziua cu o masă bogată în proteine, fibre și grăsimi sănătoase. De asemenea, în lipsa somnului, corpul secretă mai puțin din hormonul sațietății și mai mult din hormonul foamei.

"Atunci când suntem stresate, ne calmează, ne liniștesc și foarte multe dintre noi nu știm ce se întâmplă, simțim o poftă de nu ne mai putem controla și nu ne dăm seama că suntem un pic stresate, că avem nevoie de o pauză", a adăugat Andreea Teodora.

Necesarul zilnic al unui bărbat este de nouă lingurițe de zahăr, iar al unei femei de șase lingurițe. Dar în America, de exemplu, un adult consumă o cantitate de zahăr echivalentă cu aproximativ 22 de lingurițe.

"M-aș uita ce se întâmplă cu mine după ce mănânc prima prăjitură. În primul rând, cum o mănânc – o mănânc conștient, mă bucur de ea, o savurez sau o mănânc ca și cum o respir".

Specialiștii recomandă să nu refuzăm complet pofta de dulciuri, dar nici să nu depășim nivelul de 150 de calorii zilnic.

"Dacă am mâncat o prăjitură și simțim că mai vreau încă una și încă una, pot să mă opresc și să zic "ok, ce se întâmplă cu mine acum? Care este nevoia mea?

Majoritatea persoanelor se simt vinovate și se întreabă "cum am făcut asta?" și nu prea ne ajută abordarea asta. Sfatul meu pentru toată lumea care mă întreabă este nu te pedepsi, n-are sens să sari peste următoarea masă, n-are sens să faci două ore de aerobic la sală, încearcă să înțelegi ce a provocat excesul. Și încearcă ca următoarele mese să fie nutritive", mai adaugă Andreea.

De asemenea, din când în când, poți încerca să păcălești pofta de dulce cu un fruct, o prăjitură făcută în casă sau un desert cu mai puțin zahăr.

×
Subiecte în articol: Numai de bine Andreea Teodora
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close