Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Cinci lucruri pe care trebuie să le ştii despre poftele alimentare

Cinci lucruri pe care trebuie să le ştii despre poftele alimentare

Zi-mi ce poftă ai, ca să-ți zic de ce carență sau tulburare suferă organismul tău. Nevoia constantă de dulce, sărat sau acru ar trebui să ne ridice semne de întrebare.

Cinci lucruri pe care trebuie să le ştii despre poftele alimentare
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Noi 2022   •   15:07

"Poftele sunt semnale transmise de către corp că avem anumite carențe, anumite nevoi, dacă ele se întâmplă frecvent. Trebuie să facem diferența dintre o poftă care se întâmplă zi de zi, tot timpul, sau o poftă care pur și simplu se întâmplă să mai vezi pe cineva mâncând un tort și parcă îți face cu gâtul. Pofta care ascunde o carență ni se întâmplă zilnic, nu vrem să mâncăm altcineva decât un anumit lucru.", a spus Oana Valah, nutriţionist.

Studiile arată că majoritatea persoanelor manifestă pofte alimentare de-a lungul vieții. Aproape 100% din femeile tinere și 70% din bărbații tineri au prezentat episode de pofte alimentare în ultimul an. 

"Pofta de dulce cred că este numărul unu, de care toată lumea se plânge și toți spun că sunt dependenți de dulce și nu pot renunța la dulce, dar trebuie să căutăm în spate cauza acestei pofte. Dacă se repetă în fiecare zi, fără un motiv anume, pur și simplu stai, lucrezi, te ridici și te duci pe la frigider și cauți ceva dulce sau încerci să-ți procuri ceva dulce, clar nu este ceva normal, trebuie să vezi – dezechilibre hormonale, candida, rezistență la insulină pe lână stres, oboseală, care sunt cotidiene, și foarte multe persoane se luptă cu această poftă din cauza stresului, lipsei de odihnă.", a mai spus nutriţionistul.

Continuarea consumării alimentelor cu zahăr rafinat v-a înrăutăți situația. Specialiștii recomandă alternativele sănătoase, precum fructele proaspete care sunt pline de vitamine, minerale, fibre și antioxidanți benefici organismului.  A doua poftă este pofta de sărat, care ne arată că avem un nivel scăzut de iod în organism. 

De asemenea, pofta de chipsuri, sărățele, covrigei anunță și un nivel cronic de stres și o stare de anxietate ridicată. În astfel de cazuri se recomandă consumul de vitamina C, potasiu și magneziu. 

"A treia pofta ar fi pofta de ciocolată, strict de ciocolată, că și ciocolata ne putem gândi că o încadrăm la pofta de dulce, dar sunt persoane care vor doar ciocolată și atunci ea ne arată că avem o posibilă carență de magneziu, pe care o putem verifica prin analize de sânge.", a mai spus nutriţionistul.

Suplimentele minerale incluse în meniu pot ajuta la elimarea unei astfel de carențe. 

"Magneziul este responsabil de peste 300 de procese din organism, este resposabil de dezvoltare cognitivă, de atenție, de recuperare musculară, de un somn bun.", mai spune aceasta.

Deficența de magneziu poate fi corectată prin consumarea fructelor, legumelor cu frunze verzi, peștelui, semințelor și a nucilor. 

"A patra pofta poate fi pofta de gheață, pare puțin ciudat, dar studiile arată că sunt oameni care vor pur și simplu să mănânce gheață și atunci poate fi vorba despre o carență de fier.", mai spune nutriţionistul.

Cele mai bogate alimente în fier sunt ficatul, cartoful, gălbenușul de ou, peștele și fasolea. Pofta de acru poate să ne arate că avem un nivel scăzut de aciditate în organism, în stomac, pentru a digera alimente și atunci trebuie să creștem nivelul acidului prin salate pe care le mâncăm ca și aperitiv, salate amare, prin a mânca cosnștient, a mesteca încet, a renunța la ecrane. 

De asemenea, această poftă poate avea drept cauză și consumul excesiv de alcool. 

Dacă vrei să mănânci lămâie, dacă vrei să mănânci murături, vrei să bei niște borș clar este un semnal că ai nevoie un nivel de aciditate mai crescut la nivelul stomacului. 

Este valabilă și în cazul copiilor această teorie?

"Da, evident că este valabil și în cazul copiilor, și copiii pot avea carențe. Trebuie să avem grijă ca alimentația lor să fie echilibrată, că este plină de vitamine și minerale, și atunci poftele pot fi controlate. Bineînțeles, sunt copii și pot mânca ceva dulce, dar dacă pofta este insistentă, atunci trebuie să verificăm.

×
Subiecte în articol: Numai de bine Oana Valah
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close