Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Metode eficiente pentru curăţarea fierului de călcat. Soluţia se lasă să acţioneze 15 minute

Metode eficiente pentru curăţarea fierului de călcat. Soluţia se lasă să acţioneze 15 minute

Viața fierului de călcat nu are întotdeauna legătură cu calitatea lui. Uneori, o mică greșeală este suficientă ca acesta să nu mai poată fi folosit. Multe dintre gospodine susțin că cea mai comună problemă sunt urmele de arsură.

Metode eficiente pentru curăţarea fierului de călcat. Soluţia se lasă să acţioneze 15 minute
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    15 Iul 2022   •   11:21

Daca vi se intamplă asta să știți că Nu e cazul să renunțați definitiv la el, pentru că există multe trucuri care pot îndepărta arsurile de pe suprafața fierului de călcat. Am ales câteva dintre ele și le-am testat, aflăm din materialul următor care funcționează cu adevărat și care nu.

"Prima soluție pe care o vom testa va fi o combinație între apă și puțin bicarbonat. La două linguri de bicarbonat vom folosi o linguriță și jumătate de apă sau chiar două lingurițe până vom obține o pasta.", a spus Elena Santos, blogger de casă și grădină.

Este foarte important să nu curățați niciodată fierul de călcat cu materiale abrazive sau cu cuțitul. Așa puteți deteriora suprafața, iar ulterior apar alte probleme.

"Vom lua un burete non-abraziv avem grijă să nu folosim acest tip de burete. Pe vremea bunicii noastre bineînțeles că îl foloseam, pentru că era alt tip de fier, talpa era cu totul și cu totul din alt material. Aceasta este teflonată și nu este ok acest tip de burete.".

Prima metodă s-a dovedit a fi ineficentă.

"Să vedem o altă metodă. Voi mai adăuga un pic de bicarbonat și detergent de vase, cam două lingurițe. Amestecăm bine, bine, ca să facem pasta. De ce am folosit detergent de vase? Pentru că este un degresant, degresantul va ajuta să se facă reacția mult mai bine.", a mai spus Elena Santos, blogger de casă și grădină.

În cazul soluțiilor făcute în casă, Elena ne recomandă să le lăsăm să acționeze timp de cel puțin 10-15 minute.

"Cea de-a treia metodă este o combinație între pasta de dinți, vom pune pastă de dinți mentolată și bicarbonat. Și aici vom lăsa să acționeze câteva minuțele.", a mai spus Elena.

 Această soluție poate fi folosită și pentru multe dintre zonele din bucătărie. De exemplu, faința, plita și bateria de la chiuvetă.

Gata, a trecut timpul! Haideți să vedem care dintre soluții este eficentă. Soluția doi nu a ieșit. Hai să vedem și partea cealaltă. Partea pe care a fost soluția preparată cu pastă de dinți pare că s-a curățat, dar mai avem o soluție și vom încerca să adăugăm și oțetul magic.

Așadar, alături de bicarbonat, detergent de vase și apă, se adaugă și puțin oțet.

Și acum îl vom pune pe fierul de călcat, ca să vedem dacă funcționează. Până partea aceasta își face treaba, mai încercăm o soluție, cea cu acetonă, să vedem dacă funcționează. Puțin da, se ia, dar nu funcționează, deci am mai doborât un mit.

După 15 minute, verificăm și cealaltă jumătate a fierului de călcat.

Mai întâi vom freca un pic zona, eu observ că a ieșit ceva. În cazul în care nu a ieșit absolut tot, repetăm.

Pe internet spune că între două coli trebuie să punem două pastiluțe de aspirină și cu fierul încins va trebui să trecem peste.

De asemenea, la fel de eficente sunt și pastilele de paracetamol. În mare parte a ieșit și uite, toată arsura este pe hârtie. Deci avem două metode eficente!

×
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close