Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Numai de bine. Cum oferim copiilor o educație alimentară sănătoasă

Numai de bine. Cum oferim copiilor o educație alimentară sănătoasă

În secolul 21, obezitate la copii a devenit o problemă tot mai serioasă. Iar, din nefericire, kilogramele în plus favorizează apariţia şi altor boli. Aşadar, părinţii care îşi doresc copii sănătoşi, ar trebui să le ofere celor mici o educaţie alimentară, pentru ca adultul de mâine să ştie ce e bine să mănânce şi ce nu.

Numai de bine. Cum oferim copiilor o educație alimentară sănătoasă
Sursa foto: Pixabay
08 Iun 2020   •   17:40

Niște obiceiuri alimentare bune din copiilărie însemnă un adolescent, un tânăr și în cele din urmă un adult sănătos. 

Prima regulă este despre gramajul porțiilor de mâncare. Trebuie asigurate cele trei mese principale și două gustări. Nu mituim copii cu mâncare și nu excludem carbohidrații. Mămăliga, orezul și pastele integrale nu trebuie să lipsescă din alimentația copiilor. 

Salatele și fructele trebuie să fie aranjate frumos, copii mănâncă și cu ochii. Și proteinele sunt obligatorii, de exemplu copii care au între 9-13 ani au nevoie de 34 grame de proteină.

Încercăm să evităm prăjelile, chiar dacă copilul își dorește un șnițel cu cartofi prăjiți. 

Cum oferim copiilor o educație alimentară

×
Subiecte în articol: educație alimentară Numai de bine
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close