Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Pastila de slăbit: Remodelarea corporală prin cavitaţie | Rezultatele sunt vizibile chiar și după prima ședință

Pastila de slăbit: Remodelarea corporală prin cavitaţie | Rezultatele sunt vizibile chiar și după prima ședință

Astăzi, vorbim despre o nouă tehnologie care s-a dovedit a fi un real ajutor în lupta cu surplusul de grăsime atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Pastila de slăbit: Remodelarea corporală prin cavitaţie | Rezultatele sunt vizibile chiar și după prima ședință
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    15 Iul 2022   •   11:15

Din fericire, procedurile de remodelare corporală devin o soluție tot mai eficentă pentru persoanele care își doresc rezultate rapide și fără efort, într-un timp foarte scurt. 

Chiar și proverbul „baba suferă la frumusețe” este de domeniul trecutului, întrucât clienții pot beneficia de tehnologii avansate, care nu provoacă durere. Ba dimpotrivă, specialiștii vorbesc despre o adevărată stare de relaxare.

"Cavitația este un aparat care ajută la topirea grăsimii topirea grăsimii, folosește ultrasunete de joasă frecvență. Aceste ultrasunete sunt de 40K sau 80, iar această intensitate ajută la topirea grăsimii.", a spus Rusu Ștefania, specialist în remodelare corporală.

Practic, ultrasunetele patrund in stratul adipos si sparg celulele grase. Aceste celule grase distruse, sunt preluate de circuitul limfatic si eliminate, ca orice alt reziduu nedorit de organismul nostru.

"Poate fi făcută pe fiecare zonă pe care există strat adipos, mai puțin pe zona feței."

Cât de repede vedem rezultatele?

"Ei bine, la tehnologia nouă, de 80K, rezultatele sunt vizibile chiar și imediat după prima ședință, dacă stratul de grăsime este consistent. Însă, nu recomand mai puțin de 6-8 ședințe pentru un rezultat satisfăcător."

Planul de tratament presupune una – maxim două ședință pe săptămână. Astfel, în cel mult 4 săptămâni poți ajunge la rezultatul final. Pentru o transformare și mai satisfăcătoare, specialiștii recomandă combinarea cu o altă tehnologie. De exemplu, multe dintre cliente optează pentru aparatul care topește grăsimea prin ultrasunete intens focusate.

Terapiile pentru remodelare corporala sunt tot mai diverse. Pentru ca succesul acestor proceduri sa fie vizibil intr-un interval de timp mai scurt, se recomanda apelarea la combinatii de terapii sau asocierea cu o dieta controlata si cu exercitii fizice dinamice.

După ce ajungem la rezultatul dorit, riscăm să ne mai întoarcem la numărul de kilograme pe care îl aveam înainte?

"În niciun caz, asta se întâmplă doar în cazul în care stilul de viață se schimbă complet. Dacă aveți un stil de viață echilibrat acum, iar după tratamente, începeți să mâncați fast food-uri constant, atunci da, va reapărea acea grăsime, pentru că și numărul de kilograme este mai mare."

Remodelarea corpului nu te ajuta de obicei sa slabesti. Ajuta la modelarea zonelor specifice in care pierderea in greutate nu este eficienta sau cand, dupa o scadere ponderala rapida si marcata, de exemplu dupa chirurgie bariatrica sau regimuri intensive de slabire, ai obtinut nu doar greutatea dorita ci si un exces inestetic de piele.

×
Subiecte în articol: Numai de bine Rusu Ștefania
Parteneri
Urgie la Vâlcăneşti, în Prahova. Oamenii, blocaţi în case!
x close