Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Plantele care îţi aduc fericirea şi înlătură emoţiile negative

Plantele care îţi aduc fericirea şi înlătură emoţiile negative

Sunt plante despre care se spune ca atrag fericirea si starea de bine. Pentru unele, cum este cazul busuiocului, exista explicatiii stiintifice.

Plantele care îţi aduc fericirea şi înlătură emoţiile negative
Sursa foto: Unsplash.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    11 Apr 2022   •   12:11

Pentru altele justificările vin din zona Feng shui sau din tradiția populară. Oana Matei prezintă un top al celor mai populare flori pe care e bine să le aveți în casă dacă vreți să fiți fericiți.

Fericirea și împlinirea, fie ea sufletească, fie ea materială, au fost asociate de-a lungul vremii cu diferite plante în preajma cărora oamenii s-au simțit bine. Iar acest lucru s-a întâmplat încă din cele mai vechi timpuri. Și prima plantă de care se leagă ritualuri magice și a fost considerate plantă fericirii este busuiocul.

La români, busuiocul era folosit la ritualuri și când înflorea erau organizate serbări. 

În tările creștin-ortodoxe, busuiocul este considerat plantă sacră. Agheasmă se face cu ajutorul busuiocului și tot cu un buchet de busuioc se împrăștie apă sfințită. De asemenea, busuiocul se pune la icoane, pentru a atrage protecția divină asupra casei.

În spatele acestor credințe, puterea busuiocului stă în uleiurile volatile pe care le conține în frunze, flori și ramurile tinere.

Dracena fragrans este o altă plantă pusă în directă legătură cu fericirea. Pentru ea nu există însă o confirmare științifică. Beneficiile plantei sunt însă de netăgăduit la capitolul visual – este o plantă de interior excelență capabilă să absoarbă parțial energie negativă și să purifice aerul. La fel cum o face și Crinul păcii sau spatiphyllum.

Despre Crinul păcii se spune că ajută femeile nemăritatea să își găsească jumătate. Florile sale ale au fost asemănate cu scutecul bebelușilor, de aceea se spune că ajută cuplurile să aibă copii. Nu în ultimul rând se spune că în casele în care crește această floare va domni iubirea și înțelegerea.

Din top nu putea lipsi copacul fericirii sau Lucky bamboo. Mulți spun că el însuși devine un talisman pentru proprietar, precum și pentru toți cei care locuiesc în casă unde este.

Plantă, pe numele ei științific Dracaena Sanderiana are tulpini drepte și puternice, care amintesc de bambus, și țin la depărtare spiritele rele. Cu toate acestea, spune tradiția chineză pentru o protecție mai mare, ar trebui să existe mai mult de trei astfel de tulpini (un număr impar). Conform tradițiilor chineze, numărul 4 nu aduce fericire, așa că atunci când plantăți alegeți plante cu 5, 7 tulpini.

×
Subiecte în articol: Numai de bine crinul păcii plante fericire
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close