Antena 3 Emisiuni Numai de bine Reguli de respectat pentru o drumeţie sigură. Ce trebuie să ştim dacă ne întâlnim cu ursul

Reguli de respectat pentru o drumeţie sigură. Ce trebuie să ştim dacă ne întâlnim cu ursul

de Georgiana Mihăilă    |    29 Iul 2021   •   14:30
Reguli de respectat pentru o drumeţie sigură. Ce trebuie să ştim dacă ne întâlnim cu ursul
Sursa foto: Antena 3 | Getty Images

Ne-am dorit să se oprească ploile și să vină căldura, dar acum parcă totuși nu ne-ar deranja câteva grade în minus. O soluție bună pentru persoanele care vor puțină răcoare sunt vacanțele la munte. Și din fericire, e suficient și doar un weekend.

Însă, nu uita că în aceste zone trăiesc și multe animale sălbatice, iar, după cum bine ai auzit deja, urșii sunt tot mai activi chiar și în perimetrele populate de turiști. Deci, iată ce ar trebui să știi!

Mulți dintre noi iubim muntele, dar prea puțini suntem pregătiți să profităm cu adevărat de frumusețele acestuia. Drept urmare, mai multe asociații din România s-au unit și organizează anual Ștafeta Munților.

Răzvan Ciobanu, președintele asociației Jnepenilor din București, a enumerat, în cadrul emisiunii Numai de bine de la Antena 3, câtva reguli de care ar trebui să ținem cont atunci când vrem să plecam într-o drumeție, la munte.

"Noi organizăm o dată pe an un weekend plin de activități montane, sub formă de concurs, care se numește trofeul jnepenilor și care face parte dintr-un circuit mai amplu, ce se numește Ștafeta Munților și care se desfășoară în fiecare vară cu un eveniment o dată la două săptămâni. Nu percepem taxe de participare, tot ce facem este probono și activitățile se întind pe un weekend întreg cu o zi de concursuri, mai mult sau mai puțin sportive, și celelalte de relaxare, de primire, de acomodare cu zona și practic organizăm o tabară în care se întâmplă foarte multe lucruri", spune Răzvan Ciobanu, președintele asociației Jnepenilor din București

Așadar, dacă plănuiți o vacanță la munte, puteți opta și pentru această variată de tabară, care cu siguranță este distractivă pentru toți membrii familiei, indiferent de vârstă, întrucât în ziua de concurs, activitățile sunt diverse.

"Una foarte scurtă de teorie, cu întrebări haioase, de cultură generală, în special legate de zona în care ne aflăm, pentru că noi ne mutăm din an în an locația acestui eveniment. Apoi, o probă de orientare sportivă, poate cea mai tehnică dintre el, pentru că trebuie să știi foarte bine să citești o astfel de hartă pe care o concepem special pentru eveniment și apoi proba clasică de drumeție, proba cea mai lungă în care concurenții se întorc după 6-7 ore.

Și, indiferent dacă mergeți într-o tabară organizată sau nu, nu uitați de existența animalelor sălbatice.

"Ar trebui, în primul rând, să nu plecăm singuri pe traseu. În al doilea rând, dacă vorbim de un eveniment ca al nostru, grijile sunt foarte mici, pentru că în momentul în care 200-300 de oameni parcurg același traseu, chiar dacă la interval de timp diferit, este foarte puțin probabil să mai întâlnim un animal sălbatic, ele fiind la fel de speriate de noi cum suntem și noi de ele.

Însă, în drumețiile pe cont propriu, cel mai important este să ne calculăm timpul, astfel încât să nu ne prindă noaptea.

"Animalele, cum e ursul, sunt mai active la lăsarea serii și să avem grijă ca în zonele cu potențial, pentru că sunt zone cu risc mai mare, cum e pădurea, și zone cu risc mai mic, pe vârful muntelui chiar sunt șanse foarte mici să vină un urs.

În zonele astea să avem grijă să vorbim tare, să ne facem simțită prezența din timp, pentru că ursul, spre exemplu, ne va auzi cu siguranță cu mult înainte ca noi să știm că este acolo.

 Și să fim atenți în zonele cu potențial, cum ar fi: după o cotitură sau într-un desiș, acolo sunt singurele locuri în care am putea să surprindem un animal.

Ce facem dacă ne înâlnim cu el?

"Dacă ne întâlnim cu el, de cele mai multe ori, avem o distanță destul de mare față de urs, să spunem că nu ne întâlnim față în față cu el, și atunci soluția este să ne oprim, să stăm calmi și să încercăm să ne îndreptăm ușor de el, privind tot timpul către urs și acțiunile lui. Nu e cazul să facem gălăgie decât atunci când vedem că suntem într-o situație în care nici el nu pleacă, nici noi nu avem unde să mergem. Ideal este să ne retragem.

De asemenea, e bine de reținut că nu e cazul să alergați decât dacă considerați că nu mai aveți nicio altă șansă. Ideal ar fi să lăsați un rucsac în fața lui sau ceva care să îi atragă atenția, în special mâncare.

"Deși nu e bine să îi hrănim, asta ar trebui să știe toată lumea, că nu e bine să hrănești ursul, într-un caz de întâlnire față în față este bine să lași tot ce ai de mâncare în fața lui și să te retragi ușor, ca altceva să îi atragă atenția.

Iar dacă plănuiți să stați cu cortul, ar trebui să alegeți cu grijă locul.

"În primul rând, nu punem cortul în zone izolate sau în adâncul pădurii, întotdeauna campăm alături de alți oameni sau ideal în zone special amenajate.

Cât despre mâncare, dacă ai ajuns cu cortul undeva departe și nu ai mașina în apropiere trebuie să îți faci un loc special, cât mai departe de zona de campare și de preferat de pus undeva sus, nu jos.

Nu doar ursul poate fi tentat de mirosul de mâncare, ci și alte animale.Te poți trezi că rămâi fără, pentru că și o veveriță și o vulpe poate să fugă cu aliemntale tale, dar nu e sănătos nici pentru animalele sălbatice să se învețe la mâncarea oamenilor și chiar să o consume", spune președintele asociației Jnepenilor din București.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close