Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Şapte sfaturi simple pentru îngrijirea sprâncenelor

Şapte sfaturi simple pentru îngrijirea sprâncenelor

Sprâncenele ne definesc trăsăturile feței și contribuie la echilibrul estetic al întregii fizionomii. Din acest motiv, este important să le acordăm atenția necesară în fiecare lună. Însă, nu este suficient să mergem la salonul de cosmetică.

Şapte sfaturi simple pentru îngrijirea sprâncenelor
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    22 Feb 2023   •   15:14

Specialiștii sunt de părere că ar trebui să le acordăm cel puțin la fel de multă atenție ca părului.

"Cea mai mare problemă pe care o regăsim în sprâncene este cea de sprânceană subțire, pe care noi încercăm să o creștem către natural", a spus Mădălina Coropcă, specialist în sprâncene.

Drept urmare, primul și cel mai important sfat este să NU ne mai pensăm fără ajutorul unui specialist. Nici măcar luare surplusului nu este o idee bună, dacă nu știm cu adevărat care sunt firele pe care le putem elimina astfel încât să nu fie afectată forma ideală a sprâncenei.

"Tunsul este o problemă destul de majoră, deoarece tunsul cauzează goluri, sprâncenele își pierd din volum, deoarece au fost tunse, se încrețesc.", a spus Mădălina Coropcă,

Astfel, se recomandă ca firele prea lungi să fie smulse. Smulgerea câtorva fire prea lungi nu lasă goluri, ci transformă în totalitate aspectul sprâncenelor.

"Este important să le pieptănăm, pentru că mai ales dacă am avut niște sprâncene tunse de-a lungul anilor, ele vor tinde să se încrețească. În momentul în care le pieptănăm și le dăm direcție, noi practic le învățăm, le dăm o ordine zilnică. Este exact ca și când noi ne-am pieptăna părul de zi cu zi. Noi recomandăm tuturor pieptănatul, la 45 de grade, nu în sus, ci ușor într-o parte, gelul fixator, care este cel mai important pentru a aranja firele de păr.", a mai spus aceasta.

Iar pentru sprâncene cu adevărat conturate, specialiștii recomandă și folosirea unui fard sau a unui creion în nuanța părului. Următorul sfat important de respectat face referirea la prelungirea culorii obținute în urma vopsirii.

"De exemplu, la vopsirea cu henna, se recomandă să nu udăm sprâncenele primele 24 de ore, deoarece henna începe să stimuleze firul de păr. În general, se recomandă să se evite demachierea lor cu produse waterproof. Sprâncenele au nevoie să fie demachiate ușor. Ideea este că cu cât ele sunt demachiate mai gentil cu atât sprâncenele vor arăta mai bine. În momentul în care noi frecăm și dăm firele de păr peste cap, plecăm de aici și le dăm peste cap, ele vor avea într-adevăr de suferit.", a mai spus specialistul în sprâncene.

Chiar dacă vă vine sau nu să credeți, frumusețea sprâncenelor este influențată și de ... poziția în care dormim.

"Sunt persoane care obișnuiesc să doarmă cu capul în pernă direct, stânga, dreapta și asta într-adevăr influențează puțin. Ideal este ca atunci când dormim să putem controla ușor acest lucru. Bine este ca dimineața când ne trezim, exact cum am spus și mai devreme, adică ele să fie pieptănate și dacă se iese din casă sau chiar dacă nu se iese, aplicarea unui gel fixator – fiindcă gelul pe care noi îl folosim nu este dur, care lipește.", a mai spus Mădălina.

×
Subiecte în articol: Numai de bine
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close