Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Cum să ai o ținută cool în noaptea dintre ani. Sfaturi prețioase de la stilistul Ovidiu Buta

Cum să ai o ținută cool în noaptea dintre ani. Sfaturi prețioase de la stilistul Ovidiu Buta

În acest an, ținutele de revelion vor arăta diferit. Atât femeile și bărbații, cât și specialiștii în modă recunosc că în preferințe sunt ținutele casual sau cele puțin elegante, alcătuite din piese care să poată fi purtate și în 2022.

Cum să ai o ținută cool în noaptea dintre ani. Sfaturi prețioase de la stilistul Ovidiu Buta
Sursa foto: Unsplash.com | David Lezcano
de Georgiana Mihăilă    |    28 Dec 2021   •   10:00

Astfel, paietele, sclipiciul și restul țesăturilor elegante și-au pierdut din celebritate. Aflăm în continuare de la stilistul Ovidiu Buta cateva sfaturi prețioase.

"Există o regulă veche de când lumea – accesoriile fac diferența. Dacă aș fi în pielea lor, aș opta pentru o ținută casual, dar la care aș adăuga niște accesorii foarte spectaculoase. Cred că la femei salvalarea vine în accesorii, iar la bărbați în materiale și croi"

Astfel, femeile pot să își pregătească pentru revelion cele mai prețioase bijuterii. Iar dacă nu le au încă, e un motiv bun de-a investi într-unele. Iar bărbații ar putea înlocui cămașa simplă, din bumbac, cu una festivă, cu detalii decorative.

Pentru băieți modificarea poate să vină exact din detalii. O simplă aplicație pe camșa banală din bumbac deja o duce într-o zonă mult mai festivă. Dar în același timp, cred că și croiul trebuie să fie foarte modern, dacă vreți să arătați bine. Și pentru asta, vorbim de un jeans slim și acest chelsea boots chiar face cu adevărat diferența.

"Ca styling-ul să fie cât mai ușor de creat, specialiștii recomandă non-culorile – cu alb și negru e aproape imposibil să dai greș", mai spune stilistul.

Dar dacă punem doar o pată de culoare?

"În general, e bine să pui o pată de culoare. Dacă ar fi după mine, eu aș adăuga peste toată această combinație un sacou roșu sau unul verde".

Aceeași pereche de jeans poate fi introdusă și într-o ținută mai îndrăzneață.

"Trecem într-o variantă de sacou. Și, din nou, nu vorbim despre o modificare a croiului, ci a materialului. E un sacou din piele, care arată întotdeauna genial, dar în special combinat într-o zonă relaxată. L-aș purta întotdeauna cu un tricou. Iar în picioare, varianta mult mai spectaculoasă", a precizat Ovidiu.

Și acum, rândul doamnelor și domnișoarelor, care refuză, în acest an, să mai poarte rochii, fuste sau alte articole prea elegante.

"Cred că oricine are o pereche de pantaloni din denim în garderobă, dar cel mai simplu ar fi să îi amestece cu o bluză mult mai prețioasă, pretențioasă, spectaculoasă. Și pentru că accesoriile fac diferența, eu personal aș fi pus în picioare cei mai spectaculoși stiletto, dacă suportă ideea. Dacă nu, există și o variantă mult mai simplă, la fel de practică", a mai precizat stilistul Ovidiu Buta.

A doua variantă îmbină cu succes stilul casual cu cel elegant și e o variantă ideală pentru toate femeile care vor să păstreze nota festivă de revelion și în acest an.

"Un pantalon de smoking. E un element pe care eu îl ador și cred că o femeie ar putea să îl considere o investiție deșteaptă. Știu că ar părea neobișnuit la prima vedere un pantalon de smoking cu un tricou de bumbac, dar măcar am înțeles și noi că regulile au fost făcute ca să fie încălcate. 18.28 Din nou, varianta de încălțăminte. Asta mi se pare o încălțăminte care nu e chiar pentru toată lumea. Iar ca geanta, în caz că se cere o geantă, un fel de breloc decorativ, văd că continuă această tendință a mini genților", a spus stilistul Ovidiu Buta.

Indiferent de alegerea pe care o faci, nu uita să investești în piese versatile, care să poată fi purtate și în alte combinații.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close