Antena 3 CNN Emisiuni Punctul de întâlnire Vlad Voiculescu acuzat de Guvern de fals și uz de fals. Adina Anghelescu, detalii exclusive din dosar

Vlad Voiculescu acuzat de Guvern de fals și uz de fals. Adina Anghelescu, detalii exclusive din dosar

Gabriel Dano
2 minute de citit Publicat la 20:41 19 Apr 2021 Modificat la 22:51 19 Apr 2021
o_1f3ljffvalcv1upa1lj83ameapb.jpg

Mai sunt și alte spețe în care fosta conducere a Ministerului Sănătății va avea de dat niște răspunsuri. Însă, deocamdată a fost făcut un prim pas al unui dosar penal deschis de procurorii DIICOT.

Astfel, Corpul de control al premierului a transmis DIICOT informațiile constatate privind modul în care conducerea Ministerului Sănătății a cerut unui consilier onorific al ministrului, Ștefan Voinea, să acceseze Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV). Accesul la registru, care are o protecție specială, s-a făcut în mod absolut neautorizat. Accesarea s-a făcut de pe un IP privat, de pe un laptop privat, care nu avea autorizație de acces, iar încercările au fost depistate de STS.

"În cazul acesta vorbim despre verificări efectuate de Corpul de control al premierului, unde există și niște specialiști. Acești specialiști au realizat verificările respective după ce domnul colonel Valeriu Gheorghiță l-a informat pe premierul Cîțu că sunt niște probleme cu niște date care se doresc a fi accesate, cerute și care ar trebui validate și de factorii cu răspundere din minister și că s-ar fi și întâmplat lucrul acesta pentru că cineva din Ministerul Sănătății ar fi accesat și ar fi pus pe platformă date care proveneau din Registrul Electronic Național de Vaccinări, date care degeaba spune domnul fost ministru al Sănătății că ele ar fi fost de fapt publice. Cei din Corpul din control au evidențiat că erau date care nu ar fi trebuit să apară public, cum ar fi centrele de vaccinare ale unor instituții ale statului cu un regim ceva mai special ce ține de siguranța statului. Din această manevrare a datelor în public s-a indus ideea că persoane neeligibile au fost vaccinate în acele centre", a spus Adina Anghelescu.

Potrivit Corpului de control al premierului, 'în urma solicitărilor repetate ale reprezentanților Ministerului Sănătății, la data de 20.01.2021, INSP a acordat accesul Ministerului Sănătății la RENV pentru o interfață separată, care conține doar date numerice, utilizând contul "monitorizare_minister'".

"Erau patru persoane care puteau accesa printr-un cont anume, "monitorizare_minister'". Parola pentru cont i-a fost dată consilierului lui Vlad Voiculescu, Ștefan Voinea, la presiunea domnului Vlad Voiculescu, presiune care ar fi fost făcută asupra celor de la INSP.

Există indicii la dosar cum că această presiune ar fi fost realizată pentru ca parola să-i fie dată domnului Ștefan Voinea, care în calitate de consilier onorific se ocupa și așa-zisul proiect de transparentizare a unor date. Numai că nu toate datele sunt transparente și nu toate datele au acel regim pe care vroia domnul Vlad Voiculescu să-l verse în public și să demonstreze ce tare ministru este el și cum în loc de pandemie pe el îl interesa transparentizarea aceasta ca să arate cu degetul eventual înspre alte instituții și nu către problemele reale ale României la acel moment", a mai arătat Adina Anghelescu.

 

×
Etichete: Adina Anghelescu
x close