Andreea Cigolea, realizatoarea emisiunii ''Sfat de sănătate'' de la Antena 3 continuă să vă prezinte situaţia dramatică a pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2 şi internaţi în spitalele COVID.
O pacientă de 74 de ani a mărturisit de pe patul cât de recunoscătoare le este medicilor, în care a avut încredere şi cărora le mulţumeşte pentru că i-au salvat viaţa.
''Practic, până acum sunt salvată, dar datorită lor. Am avut o deplasare în provincie la casa de la ţară, am venit de acolo foarte obosită. Mi-am luat temperatura, aveam 38 şi de aici a început povestea.
''Eram într-o stare de confuzie totală''
Am sunat direct la Balş şi m-am internat şi de acolo, mai departe chiar nu mai ştiu, că eram într-o stare de confuzie totală. Aveam temperatură. În cine puteam să am încredere sau ce ar fi trebuit să fac, ceva simplu și sigur. M-am gândit că asta este soluția. La televizor, peste tot se spunea: este cazul să anunțați. Am anunțat, au venit repede acasă, m-au luat. În 10 minute m-au luat, m-au dus la Balș și gata.
''Am avut încredere în medici. E singura soluție''
Dacă undeva am greșit pe traseu, ceea ce stau să mă gândesc, când unde și cum, pentru că am fost foarte atentă de la început de tot. Se pare că undeva am greșit, am lăsat garda jos și a ieșit ce a ieșit. Echipa de aici este extraordinară, practic mi-au salvat viața și sunt foarte atașați de toți pacienții. Se ocupa extraordinar de mult, chiar dacă noi, în inconștiența noastră, în nebunia nopții, nu ne dăm seama ce facem și le mulțumesc din tot sufletul. Practic, până acum sunt salvată datorită lor.
Am 74 de ani. Pe 10 eram programată la vaccinare. Am stat trei nopţi ca să reuşesc să mă programez şi sistemul nu a funcţionat. Aşa a fost să fie. Nu am reuşit să intru în sistem. Când am intrat în sistem, a fost prea târziu. Categoric dacă funcţiona şi reuşeam să ma vaccinez, nu mă mai îmbolnăveam. Am prieteni, cunoştinţe şi toţi care au reuşit să se vaccineze, au trecut peste acest hop. Eu singura soluţie, părerea mea. Acum încep să am speranţe. Am avut momente foarte proaste şi căderi, dar sperăm să mergem mai departe.
Surpriza a fost totală. Fiul doamnei ne-a urmărit din străinătate şi ne-a transmis şi un mesaj:
''Mulţumesc pentru reportaj şi pentru mesaj. Fiind plecaţi din ţară nu îţi poţi închipui cât de bine ne-a prins să o vedem. Surpriza a fost totală, îţi mulţumim încă o dată. Îi transmit şi ei toate salutările!''