Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă "Casa Ştiinţei" pentru copii, un proiect unic în ţară. Tiberiu Stroia, profesorul care cucereşte elevii cu experimentele de laborator

"Casa Ştiinţei" pentru copii, un proiect unic în ţară. Tiberiu Stroia, profesorul care cucereşte elevii cu experimentele de laborator

Pandemia a ţinut închise uşile laboratoarelor şcolare. Ca să îi atragă pe elevi către ştiinţă şi să le dezvăluie farmecul fizicii şi al chimiei, un profesor din Deva organizează evenimente unde copiii asistă la tot felul de experimente fascinante, explicate pe înţelesul lor. Și nu doar elevii sunt entuziasmaţi de ceea ce văd, ci şi părinţii aplaudă la scenă deschisă.

"Casa Ştiinţei" pentru copii, un proiect unic în ţară. Tiberiu Stroia, profesorul care cucereşte elevii cu experimentele de laborator
Sursa foto: Antena 3
de Georgiana Adam    |    30 Mar 2022   •   21:32

"Nu e magie, ci ştiinţă" – asta le transmite profesorul Tiberiu Stroia celor care iau parte la evenimentele sale.

Cunoaşte lipsurile sistemului educational autohton şi ştie că elevii sunt mult mai atraşi de partea practică, decât de orele de teorie. Aşa că s-a gândit să îi poftească pe copii în lumea ştiinţei într-un mod mult mai atractiv.

Zeci de copiii au asistat deja la experimente și au fost cuceriţi definitiv.

Și părinții au fost la fel de impresionați de momentele pregătite de profesor.

Profesorul Tiberiu Stroia este fondatorul proiectului "Casa Ştiinţei" prin care îşi propune să aducă matematica, fizica şi chimia mai aproape de copii şi să le stârnească diferite curiozități vis-a-vis de ceea ce se întâmplă în Univers.

"Am vrut să aduc cât mai mulţi copii şi părinţi care să vadă că ştiinta este o poveste extraordinară şi că are nişte personaje fantastice. Asta a fost povestea astăzi de aici de la Centrul de afaceri Simeria", a spus profesorul de ştiinţă, Tiberiu Stroia.

Cel mai recent eveniment a avut loc la Simeria și a strâns copii din mai multe oraşe din judeţul Hunedoara.

"Sunt foarte fericit, că mi-au trebuit vreo doi ani să îl conving pe Tibi să deschidem aici la Simeria "Casa ştiintei". Este unic, nici nu am mai văzut pe undeva prin ţară, să se ţina astfel de cursuri. Copiii trebuue să înveţe noţiuni practice, trebuie să li se explice concret ce înseamna aceste substanţe, ce inseamna elementele de fizică, matematica, asa mai departe", a spus Iulia Bedea, primar Simeria.

Profesorul de ştiinţă spune că este timpul ca educaţia copiilor să devină o prioritate, iar sistemul trebuie să scape de rigiditatea din sălile de clasă și să se deschidă către partea practică. 

×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close