Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Copiii învaţă în aer liber, după modelul educaţiei finlandeze, în grădiniţe din Buzău

Copiii învaţă în aer liber, după modelul educaţiei finlandeze, în grădiniţe din Buzău

Vechile curți ale grădinițelor din municipiul Buzău vor fi transformate în adevărate parcuri în miniatură, în care se pot desfășura activități educative. 

Copiii învaţă în aer liber, după modelul educaţiei finlandeze, în grădiniţe din Buzău
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Georgiana Adam    |    21 Dec 2022   •   10:28

Totodată, cei mici vor avea la dispoziţie şi noi locuri de joacă. Spaţiile au fost amenajate după ce în instituţiile de învăţământ a fost introdus modelul de educație finlandeză, unul dintre cele mai bine cotate la acest moment. 

Copiii din trei grădinițe aflate în municipiul Buzău vor urma să se joace și să deprindă diverse cunoștinte practice prin intermediul modelului finlandez. 

Cu ajutorul sistemului finlandez, copiii vor putea descoperi singuri tainele naturii petrecând mai mult timp în aer liber. 

Citeşte şiVacanţa de iarnă 2022-2023. Cât timp vor fi elevii liberi şi care este structura anului şcolar

Totodată, vor învăța să se descurce singuri în unele situații, spre exemplu fiind îndemnați să își aleagă ce mâncare își doresc.

Investițiile au fost realizate din fonduri publice, planul Primăriei Buzău fiind cel de a extinde modelul la nivelul tuturor grădinițelor și școlilor gimnaziale. 

Școala de inspirație finlandeză a început la Buzău cu o clasă experimentală. Există și un proiect de "școală circulară", creat după modelul economiei circulare, care îi ajută pe elevi să învețe să recicleze și să fie cât mai prietenoși cu mediul înconjurător.

"Ne-am propus să avem şi spaţiile exterioare, să se formeze ca oameni. S-a cheltuit din banii primăriei 250.000 de euro pentru acest prim-proiect. Dacă vor fi mulţumiţi, vom extinde", a spus Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.

Modelul de inspirație finlandeză ar putea reprezenta o soluție pentru abandonul sau absenteismul școlar. 

Părinții care se confruntă cu dificultăți financiare ar putea fi determinați să își trimită copiii la grădiniță și ulterior la școală având în vedere că pe lângă o masă caldă, pot beneficia de o atenție deosebită din partea cadrelor didactice.

Sistemul finlandez este caracterizat prin faptul că învățarea se face prin joc, atmosfera din clasă este una veselă, iar posibilitatea de a face orele în aer liber este un stimulent pentru copii și adolescenți.

×
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close