Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Dumitru Chiriță, despre prosumatorii din România: ”Sunt evoluții spectaculoase”

Dumitru Chiriță, despre prosumatorii din România: ”Sunt evoluții spectaculoase”

Președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Dumitru Chiriță, a vorbit despre stocurile de energie regenerabilă din România, în cadrul conferinței România Inteligentă. Directorul ANRE a atras atenția asupra ”evoluției spectaculoase” a prosumatorilor în ultimii trei ani.

Dumitru Chiriță, despre prosumatorii din România: ”Sunt evoluții spectaculoase”
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    26 Mai 2022   •   13:23

„Promovarea resurselor regenerabile trebuie să se facă în mod obligatoriu cu stocarea. Aici subliniez ca toate proiectele care vor fi finanțate din fonduri nerambursabile să fie finanțate în măsura în care au stocare. Noi am evaluat nevoia de stocare pentru ceea ce înseamnă țintele asumate de România undeva la 3.000 de mW. Stocarea nu trebuie făcută neapărat în baterii.

Poate fi făcută și în baraje și în lacuri de acumulare. Fără această stocare, echilibrarea sistemului în perspectiva celor 10-12.000 de mW este imposibilă sau greu de realizat pentru că echilibrarea se poate face doar cu energia din afara granițelor României.

Anul ăsta a fost unul bun pentru cei care vor să investească în regenerabile și care sunt deja în faza de a realiza aceste investiții. (...)

Sunt evoluții spectaculoase în ceea ce privește prosumatorii. Dacă în 2019 aveam undeva la 300 de prosumatori, astăzi avem peste 14.000 de prosumatori care însumează o putere instalată de aproape 100 de mW. Estimez că până în 2030 se va ajunge la o putere de instalație de peste 700-800 de mW. Acești prosumatori se vor racorda în special în rețeaua de medie și joasă tensiune.(...)

Este important ca România să se preocupe de dezvoltarea capacității de producție a panourilor solare și invertoare, pentru că astăzi nu găsești un inbertor pentru un prosumator, ceea ce este o problemă foarte mare.”, a declarat Dumitru Chiriță.

Potrivit ANRE, prosumatorul este „clientul final care deține instalații de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare, a cărui activitate specifică nu este producerea energiei electrice, care consumă și care poate stoca și vinde energie electrică din surse regenerabile produsă în clădirea lui, inclusiv un bloc de apartamente, o zonă rezidențială, un amplasament de servicii partajat, comercial sau industrial sau în același sistem de distribuție închis, cu condiția ca, în cazul consumatorilor autonomi necasnici de energie din surse regenerabile, aceste activități să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară instalaţie care converteşte energia primară în energie electrică şi care este compusă dintr-una sau mai multe unităţi generatoare racordate la o reţea electrică într-unul sau mai multe puncte de racordare.”

Antena 3, alături de cotidianul național Jurnalul, au organizat, în cadrul proiectului România Inteligentă, Conferința Națională "Energia regenerabilă, soluție anticriză și șansa pentru independență".

Energia regenerabilă, soluție anticriză și șansa pentru independență| Conferinţă naţională România Inteligentă

Care sunt țintele europene pentru România în domeniul energiei regenerabile? Reprezentanți ai Guvernului României, Parlamentului Românei, companii relevante din domeniul energiei regenerabile, organizații si asociații de profil vor interacționa în mod direct în plenul conferinței.

Posted by Antena 3 on Thursday, May 26, 2022

×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close