Un mix energetic echilibrat, care să nu depindă de o singură sursă. Este soluția propusă de unul dintre marii furnizori de energie din România pentru un sistem pus sub presiune de lipsa și impredictibilitatea resurselor. Nova Power & Gas construiește încă două centrale pe gaz și un centru integrat la Câmpia Turzii, unde producția fotovoltaică, gazul și stocarea energiei vor funcționa împreună. Compania are deja peste 1.000 de megawați-oră capacitate de stocare și continuă investițiile în noi locații. Fiecare sursă se completează şi este folosită optim, în funcție de sezon, zi sau chiar oră. Modelul integrat, de la producție până la furnizare, are un scop clar: siguranța alimentării și un preț corect pentru consumatorul final, ferit de șocurile din piață. Astfel, Septimiu Costea, CEO-ul companiei, a spus, într-un interviu exclusiv Antena 3 CNN, că sursele de energie „nu se dublează, nu sunt redundante, ci trebuie găsit acest echilibru de a le folosi într-un mod optim pe parcursul sezonului, lunii, zilei sau orei”.
Adrian Ursu, realizator Antena 3 CNN: Încă două centrale pe gaz, un centru integrat la Câmpia Turzii de producție fotovoltaică, de gaz, și de stocare. Acesta e răspunsul Nova Power & Gas pentru provocările care amenință de ceva vreme sistemul energetic al României și întregul context global.
Septimiu Costea, CEO Nova Power & Gas: Da, într-adevăr, contextul din ultima perioadă, lipsa și impredictibilitatea surselor și a resurselor au pus o presiune pe sistemul energetic național în totalitatea lui. Începând de la operatorii de sistem, operatorii de distribuție, furnizori și ajungând în final, la prețurile pentru consumatorul final. Nova Power & Gas, la Câmpia Turzii și nu numai, răspunsul nostru este construcția site-urilor integrate de producție energie electrică, distribuție și furnizare pentru a asigura un preț corect la consumatorul final. Cum facem aceasta? Printr-un mix echilibrat, prin evitarea dependenței de anumite surse și resurse și capacități de producție energie electrică.
Astfel, putem să le folosim în mod optim, în funcție de disponibilitatea resurselor și a asigura, în primul rând, siguranța, pentru că pe un palier al importanței trebuie să fie numărul unu, apoi prețul și doar pe un alt nivel considerăm că mixul, eticheta energiei electrice își are locul.
Adrian Ursu: De aceea, mulți se întrebau ce caută gazul și fotovoltaicul împreună, de pildă, în aceeași capacitate de producție. E unul dintre răspunsurile pe care le dați acestei eliberări de dependențe, cum spuneați, dacă ar fi să ne uităm însă la ceea ce înseamnă posibilitatea de a fi sustenabil, evident că trebuie adăugată și stocarea. Și e pasul pe care l-ați făcut, cumva, absolut firesc, atașând tot ceea ce înseamnă baterii și capacități de magazinare la sursele de producție.
Septimiu Costea: Exact, stocarea în sine este foarte importantă. Ea nu este o sursă de producere a energiei electrice ci poate să asigure o flexibilitate în acest domeniu celebru, echilibrarea volumului principal de energie electrică și pe urmă echilibrarea sistemului în timp real este de foarte mare importanță, dar nu este o sursă de producție. Și atunci, mixul dintre energie regenerabilă, gaz, stații de conexiune pentru racordare la sistem cu capacitate suficientă, planificarea și operarea acestuia în timp real, atât sezon, dacă e să vorbim sezonier, lunar, zilnic, și chiar orar și mai jos, la nivel de intervale de decontare. Este foarte important să folosim aceste surse optim, atunci când resursele pe care le folosesc au prețul corect și pot să transforme această energie primară în energie electrică.
Ele nu se dublează, nu sunt redundante, ci trebuie găsit acest echilibru de a le folosi într-un mod optim pe parcursul sezonului, lunii, zilei sau a orei.
Adrian Ursu: Dacă ar fi să ne uităm acum ce-i lipsește României din punct de vedere al exact al acestui sistem corect construit, rezilient, ce ați pune pe listă? Ne-am învățat cumva să dăm exemplu bulgarii, în această perioadă de criză energetică, apropo de stocare, dar probabil că nu e singurul lucru pe care îl avem de învățat de la alții sau îl avem de recuperat.
Septimiu Costea: Desigur, dacă e să analizăm, în acest moment, noi am început niște programe de investiții în regenerabil. Poate că am început prea agresiv pe partea aceasta de energie verde, fie că vorbim de solar sau vânt, și am lăsat oarecum în plan secund stocarea sau capacități.
Vă referiți la noi ca țară. Noi, ca țară. Stocarea trebuia completată imediat și noi, de asta, la Nova, am început să investim parte din timp în stocare și suntem printre cei mai mari investitori în domeniul stocării. Avem în acest moment peste 1.000 de megawatt oră de capacități de stocare și continuăm investițiile cu alte site-uri și cu alte locații de capacități de stocare, dar, împreună cu gazul, pot să aducă energia într-o zonă sigură, dispecerizabilă și pot să ofere predictibilitate atât sistemului, cât și furnizorului integrat, pentru că noi așa vedem un portofoliu integrat, presupune atât o oarecare capacitate de producție energie electrică în „in-house”, în regie proprie, și pe urmă transferul acesteia către consumatorul final, pentru a avea prețul corect și a evita eventuale volatilități, a evita acele șocuri pe care clientul să nu le resimtă în momente de probleme în aprovizionarea cu un tip de combustibil.