Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Cea mai puternică femeie din lumea muzeelor din SUA, premiată la București: "Cei care nu cunosc istoria sunt condamnați să o repete"

Cea mai puternică femeie din lumea muzeelor din SUA, premiată la București: "Cei care nu cunosc istoria sunt condamnați să o repete"

La 350 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir, Bucureștiul a devenit punctul zero al culturii academice. Profesori universitari și doctori de pe întreg globul s-au reunit pentru a participa la primul Congres Mondial pentru Studiul Comparat al Civilizațiilor.

de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Iul 2023   •   17:59

Desfășurat în cadrul Universității Creștine "Dimitrie Cantemir", Congresul Mondial pentru Studiul Comparat al Civilizațiilor va acorda anual un titlu de Doctor Honoris Causa.

La prima ediție, lista doctoranzilor Universității a fost completată de unul dintre cei mai cunoscuți istorici din New York - Katherine Fleming, specializată în cultura greacă.

Fleming este doctor emeritus la New York University și CEO la Paul Getty Trust din Los Angeles.

"Am auzit multe lucruri despre universitatea dumneavoastră, multe dintre ele de la minunatul lider pe care-l aveți.

Citește și: Aplicația care ne scapă de dosarul uriaș al istoricului medical. Cum funcționează

Dar și de la alți oameni excepționali care au petrecut timp aici.

Atunci când faci parte din ceva este ușor să pierzi din vedere cât de unic și remarcabil este acel lucru.

Vreau să știți cu toții că această instituție este cu adevărat unică și remarcabilă datorită eforturilor depuse de toți cei care cred în misiunea acestui loc", a spus Katherine Fleming, istoric american

"Acest titlu are o semnificație remarcabilă. Pe de o parte, pentru că a fost acordat în acest an, când celebrăm 350 de ani de la nașterea marelui umanist, dar și iluminist, Dimitrie Cantemir.

Și se cuvenea ca o personalitate de talie mondială, precum cea reprezentată de Katherine Fleming, să fie cea căreia i se recunosc meritele științifice și de către comunitatea noastră", a spus Corina Dumitrescu, fondatorul Universității Creștine "Dimitrie Cantemir".

Supranumită "cea mai puternică femeie din lumea muzeelor americane", Katherine Fleming a dezvăluit pentru emisiunea "România Inteligentă" dacă se teme sau nu de inteligența artificială.

"Ar trebui să fim atenți la evoluția rapidă a tehnologiei. Nu cred că ne va ajuta prea tare să ne temem de ea, pentru că pisica a fost deja scoasă din traistă, cum se spune.

Cred că ar trebui să avem o abordare sofisticată și să-i înțelegem implicațiile. La fiecare lansare, orice soi de evoluție tehnologică a speriat foarte tare omenirea, și cred că acum se întâmplă același lucru.

Cred cu tărie și că cei care nu cunosc istoria sunt condamnați să o repete", a mai menționat Katherine Fleming.

×
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close