Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Radu Gănescu, preşedinte COPAC: "Lipsa unor medicamente ieftine duce la costuri de zece ori mai mari"

Radu Gănescu, preşedinte COPAC: "Lipsa unor medicamente ieftine duce la costuri de zece ori mai mari"

În cadrul Conferinței Naționale "Alertă în sănătate! Cum eliminăm barierele din cale accesului pacienților la medicamente", Radu Ganescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC), a atras atenţia asupra costurilor uriaşe generate de lipsa de medicamente ieftine de pe piaţă.

Radu Gănescu, preşedinte COPAC: "Lipsa unor medicamente ieftine duce la costuri de zece ori mai mari"
de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Apr 2022   •   11:52

Radu Gănescu, preşedinte COPAC, a adus în prim plan principiul creşterii calităţii vieţii odată cu accesul la un sistem medical eficient. 

"Totdeauna am militat ca pacienţii să aibă acces la sistemul de sănătate, la servicii medicale, la medicamente, lucru care din punctul nostru de vedere ar oferi o calitate a vieţii mai bune, speranţă de viaţă mai bună.Din păcate ştim cu toţii ce s-a întâmplat în politica medicamentului în România şi, din nefericire, accesul pacienţilor la anumite terapii a fost cumva limitat.", a declarat preşedinte COPAC. 

Acesta a atras atenţia la tăvălugul de costuri crecânde declanşat de lipsa unor medicamentelor uzuale, ieftine, necesare pacienţilor. 

"...Sunt şi alte costuri pe care le vedem şi nu le punem în balanţă - costuri prin care, pacientul dacă nu are acces la tratament îi creşte dizabilitatea şi creşte riscul de a ajunge la deces. , Costuri prin care din lipsa de medicamente face ca acei pacienţi să vină în sistemul de sănătate să se interneze perioade foarte lungi, cu costuri mult mai mari. Deci, practic, lipsa unor medicamente ieftine duce la costuri de zece ori mai mari! ", a subliniat Radu Gănescu. 

El a atras atenţia şi asupra consecinţelor sociale care apar ca urmare a lipsei unui tratament adecvat:

"Automat, o persoană cu dizabilitate va deveni o persoană care va fi dependentă social de anumite venituri, nu va mai fi activă în câmpul muncii. Iar la asta se adaugă şi costurile plătite de familie. Sunt persoane care renunţă la job pentru a avea grijă de un pacient.", a explicat Radu Gănescu.    

Lipsa acestor medicamente ieftine care, paradoxal, ar trebui să fie cele mai accesibile, duc la costuri mult mai mari, a argumentat, din nou, preşedintele COPAC.

×
Subiecte în articol: Radu Gănescu copac medicamente
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close