Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate De la ce apare anxietatea durerii şi cum ne ajută hipnoza într-o astfel de situaţie

De la ce apare anxietatea durerii şi cum ne ajută hipnoza într-o astfel de situaţie

Andreea Cigolea
2 minute de citit Publicat la 12:39 29 Aug 2022 Modificat la 12:39 29 Aug 2022
anxietate durere hipnoza
De la ce apare anxietatea durerii şi cum ne ajută hipnoza într-o astfel de situaţie Sursa foto: Antena 3

"Avem două tipuri de durere: acută și cronică. Cea acută se referă la momentul în care ne doare ceva și ajungem la spital, iar cea cronică este atunci când vorbim despre o persistență a durerii de peste 6 luni.

Terapia durerii înseamnă o echipă formată din specialiști din domeniul chirurgiei, ortopediei, neurologiei, radiologiei, dar şi a unui psiholog. Aceștia lucrează în echipă pentru fiecare caz în parte.", a spus psihologul Carmen Grigorescu Hotar, luni, în cadrul rubricii Sfat de sănătate de la Antena 3.

Diferenţa dintre durerea cronică şi cea acută

De cele mai multe ori, nu sunt motive pentru a avea o durere, însă dacă există, poate să intervină psihologul. Acesta este cel care face o evaluare a simptomelor şi încearcă să vadă dacă acest tip de durere este de fapt o somatizare. 

În urma unei dureri cronice, pacientul dezvoltă o capacitate mai mică de a percepe durerea faţă de modul în care o facea înainte, în cazul în care a avut un traumatism sau o intervenţie chirurgicală.

Când ajungem la psiholog din cauza durerilor

Pacienţii ajung la psiholog pentru că durerea este în mintea lor. De fapt, pacienţii percep o durere mică, dar ei o văd ca pe o catastrofă. De multe ori, ei dezvoltă o stare de anxietate şi anticipează.

De exemplu, se gândesc că vor merge 10 paşi şi că le va fi greu să facă asta. Unii se gândesc că dacă se duc la job, nu ştiu ce se va întâmpla acolo, lucru care nu este neapărat legat de realitate, ci este percepţia lor deformată.

Hipnoza, parte din terapia durerii

Psihologul mai are rolul de a vedea dacă acea persoană are simptome de depresie. În cazul terapiei durerii cea mai bună formă de terapie pe care o poate face un psiholog cu al său pacient este hipnoza.

În cazul durerii cronice, pacientul simte o durere într-o anumită parte a corpului, iar prin hipnoză el va reuși să-și relaxeze fiecare partea corpului.

Mai este şi terapia ocupaţională, cea în care pacientul învaţă cum să-și adapteze noul stil de viață după o intervenție sau după momentul în care a resimțit o durere de lungă durată.

Totodată, pacientul mai învaţă cum să reuşească să-şi adapteze viața și să nu mai anticipeze aceste gânduri catastrofale.

De la ce apare anxietatea durerii

Dacă pacientul este anxios, cu siguranţă, va fi mai greu să depăşească aceste momente, însă cu ajutorul familiei şi a psihologului, va trece peste această etapă. Familia şi psihologul sunt o echipă, care lucrează în ajutorarea pacientului.

Cei mai predispuşi sunt bărbaţii, pentru că aceştia sunt mai temători şi se sperie mult mai tare. În schimb, femeile rezistă mult mai bine la durere. Totodată, foarte mulţi bărbaţi dezvoltă atacuri de panică.", a mai spus terapeutul.

×
x close