Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Ce implică vaccinarea încrucișată și schemă completă de vaccinare. Dr. Andrei Baciu: "Dacă te-ai vaccinat cu Pfizer, faci doza trei tot cu Pfizer"

Ce implică vaccinarea încrucișată și schemă completă de vaccinare. Dr. Andrei Baciu: "Dacă te-ai vaccinat cu Pfizer, faci doza trei tot cu Pfizer"

Andreea Cigolea
2 minute de citit Publicat la 11:09 05 Oct 2021 Modificat la 11:09 05 Oct 2021
o_1f76qgge71jik499tckilq1st8b.jpg
Sursa foto: Captură Antena 3

"Singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinească toţi cei care îşi doresc să facă doza trei este să aibă minim 6 luni de la administrarea celei de-a doua doze, indiferent de ce timp de vaccin vorbim", a explicat dr. Andrei Baciu, marţi, în cadrul emisiunii Sfat de Sănătate cu Andreea Cigolea de la Antena 3.

Ce implică vaccinarea încrucişată

"În România, avem patru tipuri de vaccinuri diferite împotriva COVID-19. Cine se poate vaccina cu cea de-a treia doză? Toţi cei care s-au vaccinat cu serurile care au două doze. Vorbim în primul rând de Pfizer, Moderna şi AstraZeneca. Pentru Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză, încă nu există recomandarea unei doze de rapel.

Când facem rapelul, adică cea de-a treia doză, putem să alegem dintre cele două tipuri de vaccinuri care sunt construite pe baza tehnologiei de ARN messager. Aici, alegem fie Pfizer, fie Moderna, însă recomandarea este să te vaccinezi cu acelaşi vaccin. Dacă te-ai vaccinat cu Pfizer, faci doza trei tot cu Pfizer, acelaşi lucru şi în cazul vaccinului Moderna"

Cei cu AstraZeneca pot alege oricare dintre cele două vaccinuri, dar pentru primele două categorii care vor să facă schimbul, vaccinarea heterogenă, avem date că este la fel de benefică cea de-a treia doză şi cu altă doză decât primele două administrate deja", a mai explicat dr. Baciu.

Vaccinarea cu doza trei de ser anti COVID, fără programare

"Toată lumea care doreşte să facă o programare, poate face acest lucru pe platforma pe care o cunoaştem deja. Dacă nu, ne putem prezenta în orice fel de centru de vaccinare pe care îl avem deschis doar cu buletinul. Dacă îndeplinim această condiţie minimă de 6 luni de la cea de-a doua doză, putem să facem pe loc cea de-a treia doză", mai precizează secretarul de stat.

Ce înseamnă schema completă

"Acest concept de schemă completă de vaccinare rămâne în continuare definită aşa cum s-a mai definit. Adică, o schemă completă înseamnă a avea două doze administrate. Deşi se face cea de-a treia doză, va rămâne valabilă această regulă de schemă completă. Sigur că se va elibera o adeverinţă pentru administrarea dozei trei.

Oricum, din datele pe care le avem de la celelalte ţări care au început deja administrarea celei de-a treia doză, aceştia ne spun că din potrivă, chiar sunt mai puţine reacţii adverse declarate", a spus medicul.

Recomandări pentru gravide în cazul celei de-a treia doze de vaccin

"Evident că există tipuri şi tipuri de recomandări care pot să varieze în funcţie de vârstă şi patologii asociate, dar, în linii mari, vaccinarea este recomandată inclusiv femeilor însărcinate. Deci, nu este niciun fel de problemă din acest punct de vedere", a mai precizat medicul Andrei Baciu.

 

×
Parteneri
x close