Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Alertă meteo! Europa fierbe la 45 de grade, iar România riscă să fie lovită de un ciclon din Marea Neagră

Alertă meteo! Europa fierbe la 45 de grade, iar România riscă să fie lovită de un ciclon din Marea Neagră

Denisa Ţicu, specialist în meteorologie, a anunţat la Sinteza Zilei prognoza pentru mai multe zone din Europa care în acest moment se confruntă cu caniculă şi risc de incendii care ar putea afecta şi România. Meteorologii anunţă că luna august va fi mai fierbinte decât iulie.

Alertă meteo! Europa fierbe la 45 de grade, iar România riscă să fie lovită de un ciclon din Marea Neagră
de Claudia Popovici    |    10 Aug 2021   •   21:58

Denisa Ţicu, specialist în meteorologie, a precizat că mai multe ţări din Europa se vor confrunta în continuare cu temperaturi caniculare record. Meteorologii au emis noi coduri roşii de caniculă şi risc de incendii.

„Nu va fi deloc foarte bine. Săptămâna aceasta temperaturile din întreaga Europă încep din nou să crească și vor fi afectate în special în zona de sud a Italiei, din nou Grecia care a primit de la meteorologi cod portocaliu. Temperaturile vor trece la amiază din nou la 43-44 de grade și se vor menține aceste valori termice câteva zile bune.

Foarte important nu sunt importate precipitații. în Grecia nu a mai plouat de o lună și nici în următoarele 10-12 zile conform prognozelor nu va cădea strop de apă.

Valabil si pentru sudul Italiei, Calabria, Sardinia acolo unde meteorologii au instituit un cod roșu de caniculă. Temperaturile vor trece de 45 de grade Celsius. Şi Spania, în special zona insulelor Canare va fi afectată din nou de un val de căldură.

România riscă să fie lovită de un ciclon din Marea Neagră

În sudul Europei nu se așteaptă în următoarele zile precipitații, ele sunt așteptate în altă parte generate de un ciclon care începe să se dezvolte în Marea Neagră. Va fi afectată zona de Sud a Rusiei partea de sud a Ucrainei și nordul Turciei.

Meteorologii prognozează acolo cantități uriașe de apă 200 de litri pe metru pătrat. Este imens, sunt precipitații care vor avea caracter torențial pentru că și în zonele respective temperaturile au fost foarte ridicate în această perioadă și urmează o vreme la extrem în jumătatea estică a Europei.

Este posibil să ne afecteze și pe noi pentru că e posibil ca ciclonul să ajungă în zona de coastă a Mării Negre.

Noi am mai trecut într-o astfel de perioadă în urmă cu o lună de zile. Am văzut ce a lăsat în urmă acest ciclon care s-a format chiar deasupra Mării Negre. Au fost cantități uriașe de apă au fost intensificări de vânt, vijelii, toate aceste fenomene prezente pe partea de sud-est a țării. Ne amintim de sudul Moldovei, zona Dobrogei chiar și Muntenia, au fost astfel de fenomene și posibil ca în perioada următoare acest ciclon care acum se dezvoltă în zona de est a Mării Negre să afecteze și zona țării noastre", a spus la Sinteza Zilei, Denisa Ţicu, specialist meteorologie. 

 

×
Subiecte în articol: ciclon
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close