Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA: "O revenire a lui Trump nu ar clinti angajamentul SUA pentru România"

Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA: "O revenire a lui Trump nu ar clinti angajamentul SUA pentru România"

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat la Antena 3 CNN că o revenire a lui Donald Trump la Casa Albă nu ar clinti sub nicio formă angajamentul atât de loial al SUA în privința României.

de Redacția Antena 3 CNN    |    24 Apr 2024   •   23:45

"Când am ajuns aici, la Washington, acum doi ani, cel mai des lucru pe care l-am auzit despre România au fost aceste expresii: aliat fidel, frați de arme, partenerI de încredere.

Gândiți-vă că în Congresul american sunt aproape 100 de membri veterani ai armatei americane și faptul că noi am luptat 20 de ani în Afganistan, din 2001, dinainte de a fi membri ai NATO, până în 2021, când americanii s-au retras din Afganistan, a reprezentat pentru ei cea mai sublimă dovadă că nu există un lucru în sprijinul democrației, libertății și apărării drepturilor civile pe care America să-l fi cerut României și România să nu-l fi făcut", a spus Andrei Muraru în interviul acordat lui Mihai Gâdea la Antena 3 CNN.

Potrivit ambasadorului, dacă România va păstra direcția strategică după decembrie, când președintele Iohannis își termină mandatul, ţara noastră are o șansă unică în ultimii 20-25 de ani "să construiască cel mai mare cap de pod cu America".

Muraru: Avem şansa unică să creştem parteneriatul strategic cu SUA

"Ştiu ce vorbesc, cunosc ce cifre se vehiculează și în termeni de investiții economice și în termeni de prezență militară americană și aceste lucruri nu se vor putea vedea decât dacă, repet, din decembrie 2024, la Cotroceni va veni un președinte care va păstra aceeași direcție strategică, care va fi la fel de loial și de serios partenerilor americani și valorilor în care credem cu toții.

Și din acest punct de vedere cred că ne așteaptă o jumătate de an crucială pentru viitorul României", a opinat Muraru.

Potrivit lui, o revenire a lui Trump nu ar clinti angajamentul SUA pentru România.

Andrei Muraru: România are o nesperată relaţie cu Trump!

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a amintit că președintele Klaus Iohannis a fost cel care i-a smuls lui Donald Trump o promisiune că în privința NATO este de neclintit și că va apăra și va activa articolul cinci în cazul unei agresiuni împotriva unui stat membru al NATO. 

"Cred că România are o nesperată relație cu președintele Trump. Știu că există foarte mulți români care lucrează în companiile sale. Şi știm, de asemenea, că președintele Trump apreciază foarte mult România. Deci cred că există peste tot o istorie și o pre-istorie în ceea ce privește relația dintre președintele Trump și statele europene. Dar în privința României nu mă îndoiesc.

O revenire a președintelui Trump la Casa Albă nu ar clinti sub nicio formă angajamentul atât de loial al Casei Albe în privința României, în privința securității României și în privința parteneriatului strategic cu România", a concluzionat ambasadorul României.

×
Parteneri
Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț! Există risc de extindere
x close